AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIRE

Râmnicenii al căror venit net pe membru de familie nu depășește 800 de lei pot solicita Direcției de Asistență Socială ajutor pentru încălzirea locuinței. Guvernul a majorat, recent, plafonul de venituri minime pentru acordarea ajutoarelor de încălzire de la 750 de lei la 800 de lei. Râmnicenii care vor beneficia de această măsură sunt persoanele vârstnice sau persoanele singure. De la debutul sezonului rece, Direcția de Asistență Sociala Rm. Sărat a aprobat 355 de cereri pentru încălzirea locuinței. 51 de solicitări au fost refuzate pentru că persoanele în cauză aveau…

Read More

SCUTIȚI DE PENALITĂȚI

Râmnicenii care nu și-au achitat obligațiile bugetare restante până la data de 31 martie 2020 pot fi scutiți de majorări, dacă plătesc datoriile existente. Contribuabilii care se află în această situație, trebuie să se prezinte, până pe 18 decembrie, la Serviciul de Taxe și Impozite Locale, unde pot fi scutiți de penalitățile de întârziere, în urma unei cereri. Decizia de scutire pentru penalitățile de întârziere la plata taxelor și impozitelor locale a fost luată de Consiliul Local Municipal Rm. Sărat, la finalul lunii iulie, cu scopul de a sprijini contribuabilii…

Read More

LUCRĂRI APROAPE DE FINALIZARE

Lucrările de amenajare a celor două parcuri de la marginea municipiului Rm. Sărat au intrat în linie dreaptă. Atât în parcul din cartierul Anghel Saligny, cât și cel din Extindere Slam s-au plantat arbori, s-au amenajat spațiile verzi și s-au realizat sisteme de irigare cu picătura. Autoritățile din Rm. Sărat cred că lucrările de amenajare în cele două parcuri vor fi finalizate în primăvara anului viitor. Pentru anul viitor, administrația din Rm. Sărat a prevăzut și alte investiții în cartierele de la periferia municipiului Rm. Sărat. În cartierul Bariera Focșani ar putea fi amenajat cel mai mare parc din Rm. Sărat. Aici,…

Read More

PACIENȚI LA MÂNA VREMII

Spitalul Municipal Rm. Sărat va rămâne închis atât timp cât numărul infectărilor cu coronavirus se va menține îngrijorător de ridicat, atât în țară, cât și în județ. Vestea îi ingrijorează pe locuitorii orașului care nu mai beneficiază de servicii medicale de urgență de la sfârșitul lunii martie, de când spitalul a fost transformat în unitate suport pentru tratarea cazurilor de Covid-19. Oamenii se întreabă cum vor putea ajunge, pentru îngrijiri medicale, la Spitalul Județean Buzău, dacă drumurile vor fi blocate din cauza viscolului sau a ploleiului, în această iarnă. Șefii…

Read More

STAREA DE ALERTĂ, PRELUNGITĂ CU ACELEAȘI RESTRICȚII

Starea de alertă va fi prelungită in Romania pentru încă 30 de zile, începând din 14 decembrie.  Secretarul de stat, Raed Arafat, a declarat aseara ca asta înseamnă că sărbătorile de iarnă vor fi celebrate de români cu restricții, fiind în vigoare aceleași reguli ca până acum – cea mai importantă în acest sens fiind circulația după ora 23:00, doar cu motiv întemeiat. Principala recomandare este ca adunarile in familie sa fie cat mai restranse, astfel incat dupa sarbatori sa nu ne trezim cu o si mai mare crestere a…

Read More

DEMERSURI PENTRU UN NOU RT-PCR

Consiliul Județean Buzău face demersuri pentru achiziționarea unui nou aparat Real Time-PCR destinat realizării testelor care detectează infecția cu virusul Sars-Cov-2. În acest fel, județul Buzău ar putea avea, anul viitor, două aparate Real Time-PCR. Președintele Consiliului Județean Buzău spune că instituția pe care o conduce a făcut eforturi uriașe pentru ca activitatea Spitalului Județean, unitate aflată în subordine, să beneficieze de toate dotările necesare pentru ca personalul medical să facă față în lupta cu noul coronavirus. În prezent, județul Buzău are un singur aparat Real Time-PCR, care funcțioează chiar…

Read More

3 NOI DECESE

Zeci de noi cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus, în județul Buzău, dar și trei noi decese. Este vorba despre doi bărbați de 57 și 58 de ani și o femeie de 64 de ani. Toți pacienții decedați aveau comorbidități. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 71 de cazuri noi de COVID 19, 16 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar 3 la unități sanitare din alte județe. Cei 71 de pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 1 an…

Read More

TAXE MAI MARI, ÎN 2021

Anul viitor, buzoienii vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru impozitele pe locuințe sau mijloace de transport. Un proiect privind majorarea impozitelor cu indicele de inflație pe anul 2020, respectiv 3,8 la sută, se află în dezbatere publică și va fi adoptat într-o ședință viitoare a Consiliului Local Municipal. Indexarea taxelor locale va aduce bani mai mulți la bugetul local, folosiți pentru investiții în infrastructură. Edilul Buzăului este sigur că anul 2021 va fi foarte dificil, marcat în continuare de criza sanitară, dar și de o recesiune economică ce…

Read More

PACHETE DE SĂRBĂTORI

De sărbători, 150 de râmniceni cu venituri reduse vor primi din partea autorităților locale pachete cu alimente. Pachetele cu produse specifice sărbătorilor vor fi distribuite la domiciliul beneficiarilor, luni, 21 decembrie. Râmnicenii vor primi alimente de bază, fructe și produse specifice Crăciunului, iar valoarea unui pachet este de 130 de lei. An de an, cu ocazia marilor sărbători, Consiliul Local Municipal Rm. Sărat aprobă acordarea de pachete cu alimente pentru persoanele defavorizate.

Read More

CARDURILE DE MASĂ, NEFUNCȚIONALE

Cardurile electronice destinate vârstnicilor pentru o masă caldă nu pot fi utilizate la Rm. Sărat. După ce au intrat în posesia tichetelor, persoanele de peste 75 de ani și cu venituri sub 800 de lei au constatat că acestea nu sunt funcționale. Firma care a câștigat licitația a informat Direcția de Asistență Socială că toți cei patru agenti economici din Rm. Sărat care ar fi trebuit să asigure hrana pentru beneficiari nu pot fi parteneri ai programului pentru că nu furnizează masă caldă. Vârstnicii din Rm. Sărat asteaptă acum ca…

Read More