Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat fac un nou apel la locuitorii din cartierele de la periferia municipiului să întocmească și să depună documentele necesare branșării la rețeaua de gaze. Până pe 15 iulie, locuitorii cartierelor Zidari, Barasca, Barieră Focșani, precum și cei care locuiesc pe străzi pe care nu există rețele de gaze sunt așteptați să depună dosarul complet de branșare. Autoritățile intenționează să extindă rețeau de gaze în peste 45 de străzi din municipiu.
În perioada 15 iulie – 15 august, reprezentanții Primăriei vor centraliza documentele râmnicenilor și vor depune solicitarea de branșare la rețea a tuturor străzilor pe care s-a primit cel puțin o cerere de branșare.
Dosarele de branșare la rețeaua de gaze se depun la Ghișeul Unic din cadrul Primăriei Râmnicu Sărat.
Printre altele dosarul de branșare trebuie să conțină mai multe documente: actul de proprietate al terenului, cartea de identitate a proprietarului, autorizația de construire sau, dacă această nu a fost eliberată, declarație notarială pe proprie răspundere de certificare a situației în care clădirea a fost construită fără a fi obținută în prealabil o autorizație de construire, precum și un certificat fiscal din care rezultă faptul că solicitantul deține clădirea și că este cu dările la zi.