De vineri, 18 februarie 2022, buzoienii vor putea scăpa de deșeurile electrice, electronice și electrocasnice din case ducându-le la trei puncte de colectare din muncipiu. Este vorba despre un proiect derulat de Primăria Buzău, Asociația Ecotic și operatorul de salubritate  RER SUD SA. Cele trei containere sunt amplasate în Piața Centrală, în Piața Dorobanți 2 și la Complexul Crâng din cartierul Micro 14, buzoienii având posibilitatea de a le preda gratuit în fiecare zi de vineri, în intervalul orar 12:00-16:00. La fiecare punct de colectare va fi prezent un reprezentant…
Read MoreCategorie: ADMINISTRATIV
ORAȘUL BUZĂU ARE BUGET
Bugetul municipiului Buzău, pentru anul 2022, a fost aprobat! În comparație cu alți ani, când erau discuții aprinse pe marginea proiectului și, la final, chiar voturi împotrivă, proiectul de buget a primit, ieri, undă verde din partea tuturor celor 22 de consilieri locali prezenți la ședință, iar voturile au fost exprimate în doar câteva minute, fără alte discuții. Proiectul de buget propus inițial spre dezbatere publică a suferit însă modificări. Este vorba despre o serie de amendamente, mai exact 49, aduse de primarul Constantin Toma și care, supuse la vot,…
Read MoreBUGET MAI MARE, DAR TOT E NEVOIE DE BANI EUROPENI
Și județul Buzău are de astăzi un buget aprobat. Este vorba despre aproximativ 100 de milioane de euro, cu 20 de milioane de euro mai mare decât cel de anul trecut! Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că în acest buget nu au fost incluse fondurile ce vor fi atrase prin intermediul programelor derulate cu Ministerul Dezvoltării, precum și fondurile europene. Și în 2022, principala țintă a administrației județene vizează atragerea de fonduri europene, pentru demararea de noi proiecte de modernizare a infrastructurii. În acest an, bugetul județului…
Read MoreCALEA AVIATORILOR ȘI PARAȘUTIȘTILOR MILITARI
Buzoienii vor avea, din acest an, o nouă arteră modernă: „žCalea aviatorilor și parașutiștilor militari”. Este vorba despre intrarea în oraș dinspre Mărăcineni, între podul peste râul Buzău și rondul din zona mall-urilor. Anunțul a fost făcut zilele trecute, de către primarul Constantin Toma, în cadrul unei festivități de omagiere a celebrului parașutist român Grigore Baștan, cel care și-a desfășurat o mare parte a carierei la Buzău. Edilul Buzăului spune că artera va fi o replică aproape fidelă a Căii Eroilor, care a fost reabilitată în 2018. Constantin Toma spune…
Read MoreFĂRĂ MAȘINI PARCATE PE UNIRII
Motiv de îngrijorare pentru zeci de mii de buzoieni! În viitorul apropiat, mașinile nu ar mai putea fi parcate pe B-dul Unirii, cea mai importantă arteră din municipiul Buzău. Măsura ar putea fi aplicată și pe alte artere din municipiu, cu trafic rutier intens. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, spune că specialiștii din Primăria Buzău caută soluții pentru ca punctele termice nefuncționale din spatele blocurilor de pe b-dul Unirii să fie demolate, iar în locul lor să se amenajeze parcări. Desființarea parcărilor de pe b-dul Unirii se va face doar…
Read MoreACCES RAPID LA SERVICII
Mai puțină birocrație, mai multă transparență și servicii de calitate oferite cetățenilor. Asta își propun autoritățile din Rm Sărat care doresc ca locuitorii orașului să aibă acces rapid și ușor la serviciile publice din Primărie. Pentru ca unitățile subordonate să poată comunica transparent și să vină rapid în sprijinul cetățenilor sunt însă necesare noi investiții în digitalizarea serviciilor publice. În ultimii ani, prin accesarea unor proiecte, administrația din Râmnicu Sărat a încercat să reducă birocrația din cadrul instituițiilor și să ofere cetățenilor servicii rapide și de bună calitate. Acum, râmnicenii…
Read MoreDOTĂRILE AU SPORIT EFICIENȚA
Activitatea Poliției Locale Râmnicu Sărat a fost mult mai eficientă în ultimii ani datorită echipamentelor cu care agenții au fost dotați. Este opinia reprezentanților instituției, care afirmă că dotarea polițiștilor cu bodycam-uri a ușurat mult munca polițiștilor locali. De asemenea, extinderea sistemului video în municipiu a dat randament, reușindu-se stoparea depozitării ilegale a deșeurilor în anumite zone ale orașului. La finalul anului trecut, Poliția Locală Râmnicu Sărat a fost dotată și cu o autospecială. Din anul 2015 și până în prezent, în municipiul Râmnicu Sărat, s-au montat 165 de camere…
Read MoreDEMERSURI PENTRU TESTARE COVID-19 GRATUITĂ
După aproape doi ani de pandemie, buzoienii ar putea beneficia de testare COVID-19 gratuită!. Acest lucru ar putea fi posibil, atât în cabinetele medicilor de familie, cât și într-un centru special amenajat în municipiul Buzău. În acest sens, luni, prefectul de Buzău, Daniel Èšiclea, va avea o întâlnire cu medicii de familie din județ. Prefectul Daniel Èšiclea speră ca măcar două treimi dintre cei aproximativ 180 de medici de familie din județ să fie de acord să contracteze cu Casa de Sănătate servicii de testare a populației. El a anunțat…
Read MorePLANURI PENTRU O PARCARE SUBTERANĂ
Primăria Buzău dorește să construiască o parcare subterană, cu două sau trei niveluri, în vecinătatea bisericii Sfinții Îngeri. Parcarea din centrul orașului ar avea o capacitate de cel puțin 250 de locuri și ar putea fi construită cu bani europeni. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, spune că deasupra noii parcări va fi amenajat un parc! CONSTANTIN TOMA, primar Buzău: Deasupra nu vom mai avea parcare, vom avea o extindere a parcului. Practic, se va dubla Parcul Sfinții Îngeri, ceea ce nu este deloc rău. Iată că în centru avem, de…
Read MoreGROAPĂ ECOLOGICĂ DE GUNOI
2022 este anul când, după o așteptare de peste zece ani, în județul Buzău ar putea începe amenajarea unui depozit ecologic pentru deșeurile menajere! Investiția face parte din noul Master plan de management al deșeurilor menajere, implementat de Consiliul Județean Buzău, cu bani europeni. În ultima ședință din 2021, Consiliul Județean a aprobat un proiect referitor la terenul pe care să fie amenajate gropile ecologice de gunoi. Potrivit documentului, rampele ar urma să fie amenajate la marginea comunei Poșta Câlnău. Toate localitățile din județ sunt déjà înscrise în Asociația de…
Read More