PODUL DE LA VADU PAȘII, APROAPE DE FINAL

Construcția noului pod de la Vadu Pașii, peste râul Buzău, se apropie de final! O arată imaginile suprinse cu o dronă, zilele trecute, de către un internaut pasionat de lucrările de infrastructură din țară. Din imagini se observă că pe toată lungimea podului a fost turnat asfalt, iar în prezent muncitorii  lucrează la amenajarea intrării pe pod dinspre Vadu Pașii. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a anunțat, recent, că podul va fi inaugurat la sfârșitul lunii viitoare. Totodată, autoritățile au decis ca vechiul pod, proiectat de celebrul arhitect…

Detalii

 „BUZĂU LAND”, APROAPE SĂ DEVINĂ GEOPARC UNESCO

„Ținutul Buzăului” va intra, cât de curând, în Rețeaua Globală a Geoparcurilor protejate UNESCO! Conducerea Consiliului Județean Buzău anunță că, în prezent, se fac ultimii pași birocratici, iar luna viitoare, o echipă de raportori din partea UNESCO se va deplasa în județul Buzău pentru evaluarea la fața locului și acordarea avizului final. În contextul vizitei raportorilor UNESCO, Consiliul Județean Buzău a început semnalizarea teritoriului Geoparcului „Ținutul Buzăului”, cu montarea indicatoarelor turistice și a panourilor informative. „Buzău Land” – așa cum va fi recunoscut la nivel internațional „Ținutul Buzăului” – include…

Detalii

LUCRĂRI ÎN TOI LA „IAZUL MORILOR”

Lucrările de modernizare a străzii Frăsinet din municipiul Buzău sunt în toi, chiar dacă afară, la soare, sunt temperaturi ce depășesc lejer 40 de grade Celsius. Reabilitarea acestui tronson de drum face parte dintr-un proiect mai amplu, „Iazul Morilor”, inițiat de Primăria Buzău. Edilul Constantin Toma a verificat, ieri, șantierul „Iazul Morilor”, pentru a constata la fața locului care este stadiul lucrărilor. După finalizarea lucrărilor, tronsonul de stradă dintre centrele comerciale și biserica Sf. Ștefan, va fi cea mai frumoasă zonă din oraș, beneficiind de amenajări asemenea unei faleze. Pe…

Detalii

AUTOGARĂ MODERNĂ

Râmnicenii, dar și locuitorii comunelor limitrofe vor beneficia, în curând, de o autogară modernă. În acest sens, Primăria a demarat o investiție pe strada Horia, în apropierea Gării din municipiu. Noua autogară este realizată din module moderne și va fi deservită de angajați. Autogara de pe strada Horia va fi administrată tot de societatea de transport în comun TUC Râmnicu Sărat și va putea fi folosită de toți operatorii de transport privat. Unul dintre obiectivele principale ale administrației din Râmnicu Sărat vizează modernizarea și îmbunătățirea serviciilor de transport urban de…

Detalii

A DOUA ETAPĂ DE DEZINSECȚIE AERIANĂ

Operatorul de salubritate RER SUD SA va începe cea de-a doua etapă de dezinsecție aeriană, în municipiul Buzău. Acțiunea este programată sâmbătă, 14 august, în intervalul orar 5:00 – 10:00. Operațiunea completează acțiunea de dezinsecție la sol, ce se află încă în desfășurare. Ambele au ca scop principal combaterea insectelor. Dezinsecția va fi realizată de către un elicopter utilitar, care va survola municipiul Buzău și va pulveriza substanță pentru combaterea insectelor. Produsul folosit este Flytrin, insecticid avizat de Ministerul Sănătății. În situația în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, lucrările…

Detalii

PROIECT PENTRU REDUCEREA SĂRĂCIEI

Un proiect cu fonduri europene de peste 3 milioane de euro, care a fost lansat, ieri, la Râmnicu Sărat, își propune reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie, dar și sprijinirea acestor persoane în a-și găsi un loc de muncă. Proiectul se derulează prin Programul Operațional Capital Uman, are ca termen de finalizare sfârșitul anului 2023 și se adresează unui număr  de peste 1.000 de cetățeni din cartierele mărginașe ale Râmnicului. Proiectul accesat de municipiul Râmnicu Sărat se derulează prin Grupul de Acțiune Locală ,,Sus Râmnicul”. Prin acest…

Detalii

AEROPORT CIVIL LA BOBOC, UN NOU PAS

Buzăul ar putea un aeroport civil la Boboc! Este un proiect de anvergură pentru care primarul Buzăului, Constantin Toma, a inițiat mai multe demersuri la nivel guvernamental. Recent, edilul a anunțat că a primit aceptul verbal al ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, pentru cedarea către Primăria Buzău a unei suprafețe de teren, pentru amenajarea unui aeroport civil în vecinătatea aerorodrumului militar de la Boboc. Primarul Constantin Toma spune că a discutat cu oameni de afaceri din mai multe state, interesați să investească la Buzău, iar unii dintre aceștia ar fi interesați…

Detalii

PANOURI INFORMATIVE

În parcurile din Râmnicu Sărat au apărut primele panouri informative pentru posesorii de animale de companie. Cetățenii sunt atenționați să respecte regulile civice atunci când ies cu câinii pe spațiile verzi, în parcuri sau în incinta locurilor de joacă. Iubitorii de animale de companie trebuie să asigure o permanentă stare de curățenie și igienizare a locurilor vizitate, luând măsurile necesare în vederea evitării îmbolnăvirii celorlalte persoane. În perioada următoare, în parcurile din Râmnicu Sărat vor apărea și alte panouri informative cu privire la păstrarea curățeniei, dar și la sancțiunile prevăzute…

Detalii

IRITAT DE SITUAȚIA DE LA F.C. BUZĂU

La nici trei luni de la înființare, apar deja tensiuni în jurul noului club de fotbal din Crâng, FC Buzău. Nemulțumirile, deși nu prea explicite, au fost exprimate chiar de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în ședința extraordinară din această săptămână. Neagu s-a arătat destul de iritat de situația de la echipa buzoiană și i-a acuzat de lipsă de transparență pe noii conducători ai clubului de fotbal din Crâng. Criticile au fost formulate în contextul în care președintele Consiliului Județean a anunțat că, la jumătatea lunii august,…

Detalii

PARTENERIAT PENTRU ATRAGEREA DE BANI EUROPENI

Județul Buzău a făcut un nou pas în realizarea unui parteneriat cu județele Vrancea și Prahova, pentru dezvoltarea unor investiții teritoriale integrate în cele trei județe. Consiliul Județean Buzău și-a desemnat, ieri, în cadrul unei ședințe extraordinare, reprezentanții în cadrul Consiliului director al asociației de dezvoltare intercomunitară ce reunește cele trei județe. Este vorba despre președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, și de Liliana Nicolae, director executiv Direcției de dezvoltare regională. În baza acestui parteneriat interjudețean, specialiștii din Buzău, Prahova și Vrancea vor întocmi proiecte comune ce vor fi propuse…

Detalii