DEMERSURI PENTRU NAVETIȘTI

Consiliul Județean Buzău intenționează ca, pentru viitorul apropiat, să facă demersuri pentru amenajarea unor spații de debarcare a călătorilor, pe DJ 203 K, spre exemplu, în localitatea Săpoca. Decizia vine după ce, în repetate rânduri, a fost semnalată, de către cetățeni, lipsa unor alveole pe acest tronson de drum pentru mijloacele de transport în comun, ce sunt necesare staționării. Potrivit Consiliului Județean, realizarea acestor decupaje în continuitatea trotuarelor, ca spațiu special amenajat în vederea opririi în siguranță a mijloacelor de transport persoane, nu va afecta poziționarea actualelor stații. DJ 203…

Read More

SE LUCREAZĂ ÎN RITM INTENS

Lucrările de modernizare pe strada Jitia din municipiul Râmnicu Sărat se desfășoară într-un ritm intens. Lucrările de reabilitare a străzii au demarat la începutul acestui an, iar dacă vremea va permite, pe primul tronson s-ar putea turna primul strat de asfalt, zilele viitoare. Autoritățile locale cred că, în maximum o lună, strada ar putea fi asfaltată în totalitate. Strada Jitia a fost inclusă în lista de investiții a municipiului Râmnicu Sărat în ultimii ani, dar nu a fost modernizată, pentru că se impunea schimbarea a două rețele de apă, precum…

Read More

 ȘCOLI ,,RELATIV SIGURE”

Violența în școli este un fenomen care, din păcate, a luat amploare în ultimii ani, în țara noastră. Într-un raport Erasmus se arată că violența este prezentă în peste 75% din școlile din țară. Nici unitățile de învățământ din județul Buzău nu sunt ocolite de astfel de „¦ manifestări. Potrivit unui bilanț al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, în 2023, au fost înregistrate peste 40 de infracțiuni în școlile din județ. În topul cazurilor de violență în școală se află cele de lovire și de furt. Polițiștii buzoieni au constatat…

Read More

Cât de accesibile sunt fondurile nerambursabile pentru firmele românești?

  Fondurile nerambursabile reprezintă sume de bani europeni sau de la bugetul de stat puși la dispoziție de către diferite ministere sau organizații locale cu scopul de a sprijini proiecte sau inițiative în diverse domenii. Marea diferență față de alte forme de finanțare este faptul că aceste fonduri nu trebuie returnate sau rambursate ulterior. Cu alte cuvinte, nu există presiune pe beneficiari să le returneze în viitor. Practic, atunci când primești fonduri nerambursabile pentru un proiect sau o activitate, nu trebuie să restitui acei bani. Totuși, există anumite condiții sau…

Read More