ATRACTIV, DAR NEDESCOPERIT DE TURIȘTI

Deși Buzăul este considerat judeţul în care nu te poţi plictisi indiferent de câte zile stai, datele statistice arată altceva. Numărul turiști este în scădere, iar județul atrage vizitatori doar vara, pentru scurt timp. Ultimele date publicate de Direcţia de Statistică Buzău arată că, spre exemplu, în luna decembrie 2022, hotelurile și pensiunile din judeţ au găzduit 5.845 de turişti, cu 1.237 mai puţini decât în luna noiembrie 2022 şi cu 1.674 mai mulți faţă de aceeaşi lună a anului precedent, în pandemie. Chiar dacă judeţul Buzău reprezintă una dintre…

Detalii

CONTRE… DE LA DISTANȚĂ

Contre de la distanță între președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, și liderul liberalilor buzoieni, deputatul Gabriel Avrămescu. Totul a pornit de la o decizie luată săptămâna trecută în ședința Consiliului Județean Buzău, prin care s-au alocat peste 300.000 de euro pentru lucrări de modernizare a infrastructurii în orașele Chișinău și Soroca. Suma ar urma să fie folosită în lucrări la un cimitir românesc din Capitala Chișinău și la biblioteca de carte românească de la Soroca. Deputatul Gabriel Avrămescu s-a declarat nemulțumit de noua alocare de fonduri de la…

Detalii

FORȚE PROASPETE LA LIBERALI

Forțe proaspete în PNL Buzău! Membri și consilieri locali din 10 organizații USR din județ au trecut în tabăra PNL. Liderul liberalilor buzoieni, deputatul Gabriel Avrămescu, consideră că această nouă migrație a unor membri de la USR către PNL dovedește că organizația liberală buzoiană este tot mai puternică și credibilă. Gabriel Avrămescu, liderul PNL Buzău, spune că, la nivelul județului Buzău, PNL nu va mai fi o anexă a PSD. Parlamentarul liberal precizează că, deși la nivel național, unele surse politice indică o viitoare alianță între liberali și social-democrați, la…

Detalii

ÎNCĂ O PREMIERĂ, LA TEATRUL ,,G. CIPRIAN”

Buzoienii sunt invitați din nou la teatru. De această dată este vorba despre o piesă pentru copii: ,,Capra cu trei iezi”, o adaptare de Constantin Brehnescu după Ion Creangă, în regia lui Ionuț Octavian Ghinea. Spectacolul Teatrului „George Ciprian” Buzău va avea loc duminică, 30 aprilie, de la ora 11.00, și este o nouă premieră dedicată publicului tânăr, a treia de la începutul anului. Conducerea teatrului buzoian a decis să vină în fața publicului cu un nou spectacol după succesul înregistrat de piesa ,,Lampa lui Aladdin”. ,,Capra cu trei iezi…

Detalii

,,ȘCOALA ALTFEL”, ÎN STUDIOUL TVSat

Munca, experiența și talentul sunt esențiale în realizarea unei producții de televiziune. Este concluzia la care au ajuns, astăzi, elevii clasei a VII-a, de la Şcoala Gimnazială Gălbinași, după ce au vizitat studioul TV Sat din Buzău. În cadrul programului ,,Şcoala altfel”, cei 30 de școlari au ales să vină la sediul trustului Group Media Tvsat, pentru a vedea, pentru prima dată, cum arată un studio de televiziune, dar şi cum se filmează emisiunile TV. În timpul vizitei în studioul TV Sat, copiii au aflat câteva dintre secretele vieții de…

Detalii

O NOUĂ GALĂ DE KICKBOXING

Buzăul va fi, pe 13 mai, pentru a doua oară, gazda unei gale incendiare de K1. Cei mai buni luptători se vor înfrunta în Gala „Dynamite Fighting Show- COD ROȘU”. Evenimentul va avea loc la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău și este organizat de luptătorul de kickboxing, Cătălin Moroșanu, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău. Ca și anul trecut, Moroșanu va derula și o campanie anti-bullying în școlile din județ. Organizatorii promit publicului buzoian meciuri tari la Gala „Dynamite Fighting Show”, chiar dacă lista participanților nu este încă definitivată.…

Detalii

TOT MAI MULȚI DROGAȚI LA VOLAN

Fenomen îngrijorător pe drumurile din județul Buzău: tot mai mulți șoferi conduc drogați. O spun polițiștii de la Serviciu Rutier, care prind șoferi aflați sub influența substanțelor interzise aproape la fiecare control în trafic. Testele realizate cu aparatul DrugTest arată că șoferii depistați pozitiv par să aibă și o preferință: cocaina. Nu doar tineri sunt prinși drogați la volan, ci și persoane mature, care ar trebui să dea dovadă de mai multă responsabilitate în trafic. Situația nu este prea bună nici în cazul șoferilor vitezomani. În urma unei acțiuni demarate…

Detalii

SEMNAL DE ALARMĂ

„Boala şi moartea râd de noi”. Este avertismentul dat de medicul Paul Costache, care a primit, ieri, titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Buzău”, în ședința Consiliului Local Municipal. Medicul s-a declarat onorat de distincția primită și a ținut să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește sănătatea buzoienilor. Doctorul Paul Costache spune că aproape 90 la sută din boli au drept cauză obiceiurile şi practicile de vieţuire nesănătoase. Medicul buzoian este de părerea că stilul de viață nesănătos are și anumiți factori determinanți. Este vorba despre…

Detalii

ȘANTIERE PE ÎNCĂ 43 DE STRĂZI

Buzăul va avea deschise, cât de curând, noi șantiere pe străzile din oraș. Vor fi efectuate lucrări pe 43 de artere, ca urmare a unor investiții la rețeaua de apă și canalizare din municipiu, realizate în baza unui contract semnat, luni, de Compania de Apă Buzău, cu o asociere de trei firme. Valoarea investiției este de peste 26 de milioane de euro, fără TVA, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de un an și jumătate. Administratorul uneia dintre firmele responsabile cu executarea lucrărilor crede că va reuși să ducă…

Detalii

BIBLIOTECI INTELIGENTE LA SATE

Aproape 2.500 de cetățeni din comunitățile marginalizate din județul Buzău vor avea ocazia să-și îmbunătățească competențele digitale de bază. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, zeci de biblioteci din mediul rural ar urma să fie transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. Consiliul Județean Buzău a aprobat deja, într-o ședință extraordinară, un prim proiect ce vizează transformarea bibliotecilor din Lopătari, Scorțoasa și Vernești în biblioteci inteligente. În cadrul aceluiași proiect, alte 26 de biblioteci aflate în zone cu comunități marginalizate din județ vor fi dotate cu echipamente IT,…

Detalii