BĂTRÂNII DE LA SATE, SPERIAȚI DE FACTURILE DIN IARNĂ

Se anunță o iarnă grea pentru oamenii sărmani! Și nu vorbim de vreme, ci de vremuri. Scumpirile la combustibili și curentul electric i-ar putea lăsa pe bieții bătrâni fără banii de mâncare sau medicamente. Statul le promite românilor din categoriile vulnerabile că-i va sprijini cu bani pentru plata facturilor la energie şi gaze. Însă, până vor vedea ajutorul, oamenii caută soluții de supraviețuire. Doamna Stana este unul dintre milioanele de români care se zbat în sărăcie și numără cu teamă fiecare zi care îi apropie de sezonul rece. Este văduvă…

Detalii

IMPRESIONAȚI DE VULCANII NOROIOȘI

Vulcanii Noroioși din județul Buzău atrag admirația nu numai din partea turiștilor străini care ajung aici în căutarea celor mai stranii locuri de pe glob, ci și a administratorilor unor cunoscute rezervații naturale din Europa. Peste 20 de geologi, geografi, specialiști din cadrul unor geoparcuri UNESCO au vizitat pentru prima oară obiectivul emblematic al “Ținutului Buzăului”, vulcanii de la Pâclele Mari, unde au ținut să strângă ca amintiri poze, filmulețe și… căzături. Mina Megalla este cel care a făcut într-un mod mai dur cunoștință cu nămolul alunecos de la Vulcanii…

Detalii

TURIȘTI DIN 17 ȚĂRI, ÎN GEOPARCUL „TINUTUL BUZĂULUI”

Invitați din 17 țări se află, în această perioadă, în județul Buzău! Este vorba despre experți ai unor țări ce dețin situri naturale recunoscute UNESCO. Oaspeții străini, dar și cei din România, participă la Buzău, la un workshop regional pentru Europa privind rolul centrelor de vizitare din siturile desemnate UNESCO. Acesta este primul eveniment internațional major de când „Ținutul Buzăului” a fost declarat Geoparc UNESCO. Evenimentul de la Buzău este organizat împreună cu UNESCO, prin Biroul European Regional pentru Știință și Cultură în Europa. S JONATHAN BAKER, reprezentant Biroul Regional…

Detalii

STRĂZILE ORAȘULUI, ILUMINATE CU LĂMPI LED

Sistemul de iluminat public din municipiul Buzău va fi schimbat radical în următoarele 6 luni! Toate lămpile vechi de pe stâlpii din oraș, cu un consum ridicat de energie, vor fi schimbate cu lămpi de tip LED, economice. Primarul Constantin Toma a anunțat că municipalitatea a obținut 5 milioane de lei, de la Fondul de Mediu, în vederea modernizării sistemului de iluminat public. Pe lângă faptul că noile corpuri de iluminat vor asigura un iluminat mai bun pe străzi, pe timpul nopții, acestea au și un consum redus de energie…

Detalii

AU SOSIT BICICLETELE ELECTRICE

În curând, buzoienii se vor putea deplasa prin oraș și cu bicicleta, evitând astfel aglomerația din trafic. Primăria Buzău a recepționat, zilele trecute, 485 de biciclete din Germania care vor fi oferite spre închiriere, începând de anul viitor. Este vorba despre vehicule pe 2 sau 3 roți care pot funcționa, atât clasic, prin pedalare, cât și electric. Potrivit edilului Constantin Toma, bicicletele sunt prevăzute cu sisteme antifurt, iar computerul de la bord va asigura monitorizarea permanent a acestora prin GPS. Utilizatorii trebuie să descarce pe telefonul mobil sau tabletă o…

Detalii

SĂRBĂTORI DE IARNĂ, CU FAST

După doi ani de sărbători de iarnă cu restricții și cu un buget redus, în acest sfârșit de an, buzoienii vor avea parte de evenimente generoase și multe surprize. În acest an, Consiliul Județean Buzău va cheltui 700.000 de lei, cu 200.000 de lei mai mult decât anul trecut. Banii alocați vor fi cheltuiți, atât pentru iluminatul festiv, cât și pentru alte evenimente, care în perioada pandemiei au fost suspendate. Spre exemplu, copiii se vor putea întâlni din nou cu Moș Crăciun în curtea Muzeului Județean, ocazie cu care vor…

Detalii

MOARTE ÎNVĂLUITĂ DE MISTER

Cazul polițistei din Buzău, Cecilia Chiriță, care a fost găsită împușcată în cap, în propria locuință, luni dimineață, a șocat toată comunitatea. Ca în toate cazurile de sinucideri, mai ales în lipsa unui bilet de adio, apar deja tot felul de scenarii privind motivele care ar fi dus la acest gest extrem. Unii dintre vecini, rude și chiar colegi polițiști, vorbesc despre o relație tensionată între Cecilia și soțul ei, mai ales în ultima perioadă. Aceste tensiuni ar fi răbufnit în weekend, certurile fiind legate de suspiciuni ale bărbatului legate…

Detalii

GEST ȘOCANT AL UNEI POLIȚISTE

Tragedie cutremurătoare, în municipiul Buzău! O polițistă și-a pus capăt zilelor, în această dimineață! Femeia s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, chiar în domiciliul său, din cartierul buzoian Dorobanți. De dimineață, femeia i-ar fi condus pe cei doi copii ai săi, o fetiță și un băiat, de 10, respectiv 5 ani, la școlile pe care le frecventează, după care, întoarsă acasă, ar fi recurs la acest gest extrem. Cel care ar fi descoperit trupul fără suflare al polițistei ar fi chiar soțul femeii cel care, mai apoi, a…

Detalii

ȘI-AU ALES CONDUCEREA

Organizația Județeană a PSD Buzău și-a ales, vineri, conducerea, în urma unui congres impresionant! Evenimentul a adus în Sala Mare a Consiliului Județean sute de delegați din tot județul, dar și lideri importanți de la Centru. La congres au fost prezenți președintele PSD, deputatul Marcel Ciolacu, parlamentari și europarlamentari ai partidului, dar și mai mulți reprezentanți ai Guvernului Ciucă: ministrul Agriculturii, Petre Daea, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi și ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea. Alegerea liderului PSD Buzău a fost o simplă formalitate,…

Detalii

SPECTACOL INEDIT

Teatrul „George Ciprian” Buzău deschide stagiunea 2022-2023 cu o premieră inedită! Este vorba despre spectacolul „Lampa lui Aladdin”, o producție proprie realizată cu actori născuți sau care locuiesc în Buzău, sub îndrumarea regizorală a buzoianului  Ionuț Octavian Ghinea. Înaintea acestei premiere, conducerea Teatrului „George Ciprian” și protagoniștii spectacolului au participat la o conferință de presă, prilej pentru aceștia de a împărtăși câteva dintre culisele cele mai noi producții a teatrului din Buzău. Căsătorit cu o buzoiancă, actorul Cristi Martin spune că se simte ca acasă la Buzău. El spune că…

Detalii