Tot mai mulți buzoieni reclamă Companiei de Apă că plătesc mai multă apă de la robinete decât consumă. Este vorba despre locatari care nu au contract direct cu operatorul de apă și canalizare, ci prin asociațiile de proprietari. În urma acestor sesizări, conducerea Companiei de Apă a decis înființarea unor echipe comune, formate din reprezentați ai instituției, ai Poliției Locale și ai asociației de proprietari, pentru verificarea rețelei de apă din bloc, incusiv din toate apartamentele. În mod surprinzător, multe dintre asociațiile de proprietari și-au exprimat reticența față de acest…
DetaliiCategorie: INFORMAȚIA DE BUZĂU
DEFICIT DE PERSONAL LA POLIȚIA RUTIERĂ
De ani buni, Serviciul Poliției Rutiere Buzău se confruntă cu o acută lipsă de personal. Mulți polițiști au părăsit sistemul, prin pensionare sau la cerere, iar schema de personal nu a mai putut fi acoperită cu absolvenții instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, și nici din sursă externă. Lipsa de personal de la Poliția Rutieră se resimte cel mai acut în perioada verii, atunci când o mare parte dintre angajații serviciului își programează concedii la mare sau la munte. Deși este vorba despre o meserie foarte solicitantă, chiar periculoasă…
DetaliiUN NOU TEATRU
Buzăul are un nou teatru! Este vorba despre Teatrul Municipal „Velimar Maximilian”, instituție de cultură care va avea personalitate juridică, un număr de 35 de angajaţi şi va fi subordonată Consiliului Local Buzău. Conducerea noii instituţii de cultură va fi asigurată de către un manager şi un director artistic, care vor fi angajaţi prin concurs nu mai târziu de 6 luni de la înfiinţare. Până atunci, conducerea interimară va fi asigurată de către regizorul basarabean Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău. Primul spectacol al noului teatru, înființat…
DetaliiPRIMA ETAPĂ DE DEZINSECȚIE AERIANĂ
Operatorul de salubritate RER Sud Buzău a început, astăzi, ofensiva împotriva țânțarilor și a altor insecte! O acțiune de dezinsecție s-a desfășurat, la primele ore ale dimineții, din aer, cu ajutorul unui elicopter utilitar. Prima acțiune din acest an de combatere a insectelor a vizat, în special, parcurile mari și lacurile Buzăului. Produsul folosit este Flytrin, insecticid care face parte din Grupa principală 3, avizat de Ministerul Sănătății. După acțiunea de vineri și sâmbătă, vor urma și etapele de dezinsecție la sol. Tratamentul la sol va viza toate zonele cu…
DetaliiPARAȘUTIST MORT ÎN TIMPUL UNUI EXERCIȚIU
Tragedie teribilă, ieri, după amiază, pe Aerodromul din Boboc, în județul Buzău. Un parașutist militar a murit în urma unui accident produs în timpul unui exercițiu de parașutare. Potrivit unui martor, în jurul orei 14.00, ofițerul Cosmin Constantin Scorțea, alături de alți militari români, a efectuat saltul dintr-un avion de transport, de tipul C 27J Spartan, de la 3.000 de metri altitudine. Militarul a căzut destul de mult în gol doar cu parașuta extractoare, apoi i s-a deschis brusc parașuta de siguranță BG-3M, cea din față. Suspantele acesteia s-ar fi…
DetaliiNOI ACORDURI DE ÎNFRĂȚIRE
Moment istoric, astăzi, în ședința Consiliului Local Municipal Buzău! Prin vot unanim, municipiul Buzău a semnat acorduri de înfrățire cu raionul Ialoveni și orașul Strășeni, ambele din Republica Moldova. Evenimentul festiv s-a desfășurat în Sala de evenimente a Palatului Comunal, în prezența consilierilor locali din Buzău și a oaspeților din Republica Moldova. Acordul de înfrățire vizează colaborări în plan economic, schimburi de experiență între angajații administrațiilor din Buzău, respectiv Strășeni și Ialoveni, vizite reciproce între elevi și dascăli, dar și organizarea în comun a unor evenimente culturale. Totodată, în următorii…
DetaliiAFECTAȚI DE CRIZA DIN UCRAINA
Războiul din Ucraina îi afectează din plin pe fermierii români. Chiar dacă România este o țară producătoare de materie primă vegetală și, prin urmare, nu este dependentă de importuri din Rusia sau Ucraina, efectele se văd, totuși, în costurile de producție ale cerealelor. Creșterea prețului la motorină și gaz a pus mari probleme agricultorilor autohtoni. Tot ca urmare a războiului din Ucraina, a apărut și criza fertilizatorilor pe bază de azot. În această perioadă, inflația este un alt „dușman” al fermierilor români, în special al celor care au fost nevoiți…
DetaliiPLANURI PENTRU NOI BAZE SPORTIVE
Se fac noi pași pentru construirea la Buzău a trei obiective de infrastructură sportivă. Este vorba despre o nouă sală polivalentă, de 4.000 de locuri, dar și a unui bazin de înot pentru copii. Totodată, zilele trecute, conducerea Consiliului Județean Buzău a anunțat că se fac demersuri pentru construirea unui nou stadion la Buzău. Recent, primarul Buzăului, Constatin Toma, a oferit amănunte în legătură cu stadiul proiectului privind construirea sălii polivalente și a bazinului de înot pentru copii. Ambele obiective vor fi ridicate cu bani de la bugetul de stat,…
DetaliiGALA INTERNAȚIONALĂ DE KICKBOXING
Autoritățile buzoiene se implică în organizarea unui important eveniment sportiv, care va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing ajuns la ediția a 15-a, care se va desfășura în data de 24 iunie, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”. Gala este organizată de Asociația „Federația Sporturilor de Contact”, condusă de cunoscutul luptător de K1, Cătălin Moroșanu, partener al evenimentului fiind Consiliul Județean Buzău. Deși încă nu a fost definitivată lista participanților, organziatorii anunță dueluri tari în competiția de la Buzău. Francezul…
DetaliiIDEE INEDITĂ: CUMPERI CE CULEGI!
Cumperi ce culegi, iar tot ce mănânci e din partea casei! Asta este deviza unor producători de căpșune de lângă Buzău care invită clienții să-și aleagă singuri aromatele fructe. Sunt nestropite, spun producătorii, astfel că în timp ce culeg, oaspeții plantației își pot potoli pofta pe loc. După un scurt instructaj ținut de soții Mărunțiș, proprietarii plantației, oaspeții primesc caserole apoi pleacă pe rânduri să le umple cu cele mai arătoase căpșuni. Sunt învățați ce fructe să culeagă și cum să le rupă, astfel încât să nu distrugă toată planta.…
Detalii