GALA INTERNAȚIONALĂ DE KICKBOXING

Autoritățile buzoiene se implică în organizarea unui important eveniment sportiv, care va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing ajuns la ediția a 15-a, care se va desfășura în data de 24 iunie, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”. Gala este organizată de Asociația „Federația Sporturilor de Contact”, condusă de cunoscutul luptător de K1, Cătălin  Moroșanu, partener al evenimentului fiind Consiliul Județean Buzău. Deși încă nu a fost definitivată lista participanților, organziatorii anunță dueluri tari în competiția de la Buzău. Francezul…

Detalii

IDEE INEDITĂ: CUMPERI CE CULEGI!

Cumperi ce culegi, iar tot ce mănânci e din partea casei! Asta este deviza unor producători de căpșune de lângă Buzău care invită clienții să-și aleagă singuri aromatele fructe. Sunt nestropite, spun producătorii, astfel că în timp ce culeg, oaspeții plantației își pot potoli pofta pe loc. După un scurt instructaj ținut de soții Mărunțiș, proprietarii plantației, oaspeții primesc caserole apoi pleacă pe rânduri să le umple cu cele mai arătoase căpșuni. Sunt învățați ce fructe să culeagă și cum să le rupă, astfel încât să nu distrugă toată planta.…

Detalii

ESTE NEVOIE DE REFORMĂ ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

Reforma administrativ-teritorială a rămas un subiect de actualitate, dar nu este pe placul multor politicieni. Asta, deoarece un altfel de proces presupune reducerea funcţiilor publice în teritoriu. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, nu se află însă printre lideri politicii care dezaprobă un astfel de demers. Nu o dată, social-democratul buzoian s-a exprimat public în favoarea realizării unei reforme administrativ-teritoriale la nivel național, proces care ar presupune, în primul rând, comasarea unor comune. Petre Emanoil Neagu spune totuși că reforma adminstrativ-teritorială trebuie făcută în urma uor analize complexe, și…

Detalii

EXPOZIȚII DE TOP, LA „NOAPTEA MUZEELOR 2022”

Ediția 2022 a evenimentului internațional ”Noaptea Muzeelor Europene” va avea loc sâmbătă, 14 mai. La Muzeul Județean Buzău, începând cu ora 19.00 și până după miezul nopții, publicul va putea vizita gratuit expozițiile organizate cu acest prilej, precum și colecțiile de bază. ”Escapada Culturală Internațională Nocturnă” va fi continuată și anul acesta, cu cea de-a patra ediție.  „Israel – File din natură” este titlul expoziției organizată de Muzeul Județean, în parteneriat cu Ambasada Israelului în România. Cea de-a doua expoziție de artă va conține lucrări semnate de un apreciat artist…

Detalii

TREI ZILE DE DISTRACȚIE

Începutul verii va debuta cu o mega sărbătoare la Buzău! Este vorba despre două festivaluri reunite sub genericul „Buzău Fest și Zilele Chișinăului la Buzău”, manifestări organizate, în perioada 2-5 iunie, de Consiliul Județean Buzău și Primăria municipiului Chișinău. Cele mai multe evenimente din cadrul festivalului vor avea loc în stațiunea Sărata Monteoru, pe terenul de fotbal din localitate. Între 2 și 5 iunie, pe lângă concertele de muzică populară și ușoară, la Sărata Monteoru vor fi amenajate tabere militare cu profil istoric și ateliere meșteșugărești. Artiștii din România și…

Detalii

TRENUL REGAL, SCURT POPAS LA BUZĂU

Astăzi, de Ziua Monarhiei, dar și de Ziua Independenţei, Familia Regală a României a efectuat o călătorie cu Trenul Regal, pe ruta București – Ploiești – Buzău – Brăila – Galați. Trenul a plecat la ora 11.00 din Gara Regală Băneasa, iar în Gara Buzău a ajuns la ora 13.31. Peste o sută de buzoieni, alături de oficialitățile locale, au ținut să îi întâmpine pe Custodele Coroanei, Principesa Margareta a României, pe Principele Radu și pe Principesa Sofia. Nostalgici ai monarhiei sau doar curioși, buzoienii i-au primit cu brațele deschise…

Detalii

„CONTRASTE ÎN PANDEMIE”

Cei mai talentați elevi de la 24 de licee de artă din țară au participat, zilele trecute, la Buzău, în cadrul concursului național „Margareta Sterian”. Ajunsă la a XII-a ediţie, întrecerea organizată de Liceul de Arte din Buzău oferă posibilitatea elevilor din toată țara să se descopere şi să se afirme pe plan artistic. Tema din acest an a concursului național de artă plastică s-a intitulat „Contraste în pandemie”. La concurs au participat nu mai puțin de 641 de lucrări de artă.  Juriul – condus de inspectorul de arte Adrian…

Detalii

„HAZ LA SFÂRȘIT DE PANDEMIE!”

„Haz la sfârșit de pandemie!”. Aceasta a fost tema ediției din acest an a Festivalului Național de epigramă „Cât e Buzăul de mare”, eveniment de tradiție care a avut loc, în acest weekend, la Buzău și Rm. Sărat. Ca și în anii trecuți, gala festivalului a avut loc în Sala Mare a Consiliului Județean. Epigramistul Mihai Sălcuțan, directorul festivalului, a dat tonul unei întâlniri umoristice de neuitat. La festivalul de epigrame din acest an, de la Buzău, au fost prezenți și oaspeți de seamă din Basarabia. Printre invitații de peste…

Detalii

PERCHEZIȚII LA TRAFICANȚI DE DROGURI

Acțiune în forță, ieri, a polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, și a procurorilor DIICOT! În vizorul anchetatorilor s-a aflat o grupare care se ocupa cu aprovizionarea cu cannabis și etnobotanice a consumatorilor din Buzău. Oamenii legii au efectuat 22 de percheziții, în județele Buzău, Galați și Brăila, la acțiunea de amploare fiind cooptați și polițiști anti-drog, mascați și jandarmi, din București și alte patru județe. Descinderile au avut loc, în general, la locuințele suspecților, dar și în imobile închiriate unde se consumau sau se distribuiau drogurile. Anchetatorii…

Detalii

PLECĂRILE MEDICILOR ÎN PRIVAT, MOTIV DE NEMULȚUMIRE

Criza de medici din spitale provoacă nu doar îngrijorare, ci și nemulțumire, la Buzău. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu consideră că deficitul major de medici de la Spitalul Județean Buzău este cauzat, în primul rând, de plecările masive ale acestora în mediul privat, fenomen care nu este local, ci se produce în aproape toate spitalele publice din țară. Președintele Consiliului Județean Buzău spune că, pentru a rezolva problema deficitului de medici, există o singură soluție. Și anume, modificarea legii astfel încât medicii care ies de pe băncile facultății să…

Detalii