REȚINUT PENTRU PROXENETISM

Un buzoian de 24 de ani, de fel din Brădeanu, a trăit în lux vreme de 2 ani, pe spinarea iubitei sale, pe care a trimis-o să se prostitueze în Germania. Afacerea bărbatului a început în 2021, când, împreună cu tânăra de 24 de ani, din Ialomița, a plecat în orașul german Meinheim. Acolo buzoianul a convins-o pe iubita să se prostitueze. În timp ce el făcea naveta pe ruta Germania-România, tânăra a rămas să practice prostituația, activitate din care bărbatul a strâns aproape 80 de mii de euro. Din…

Detalii

,,CIOMU DE BUZĂU”, O POVESTE FĂRĂ SFÂRȘIT

Spitalul Județean Buzău își angajează casă de avocatură pentru a fi reprezentat într-un caz de malpraxis, vechi de aproape 9 ani. Este vorba despre cazul lui Costică Maroleanu, pacientul căruia, în 2014, i-a fost amputat organul genital din cauza unor manevre greşite de montare a unei sonde urinare, efectuate de cadrele medicale de la unitatea medicală. Bărbatul a obținut în instanță plata unor despăgubiri de 500.000 de euro, printr-o sentință care nu este, însă, definitivă. Cum suma este foarte mare și ar provoca o gaură și mai adâncă în buget,…

Detalii

MOTIV DE MÂNDRIE

Nominalizarea de către președintele Klaus Iohannis a liderului PSD, Marcel Ciolacu, pentru funcția de premier este un motiv de mândrie. O recunoaște deschis președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. El este de părere că nominalizarea liderului PSD ca premier reprezintă un motiv de mândrie, în contextul în care, de la Alexandru Marghiloman încoace, România nu a mai avut un alt premier buzoian. Petre Emanoil Neagu consideră că nominalizarea lui Marcel Ciolacu la conducerea Guvernului reprezintă o ,,restartare” a României. Totodată, președintele Consiliului Județean Buzău recunoaște că misiunea liderului PSD…

Detalii

AU DONAT SÂNGE, DE ZIUA LOR

Ziua mondială a donatorului de sânge, săbătorită în fiecare an, pe 14 iunie, a fost marcată la Buzău printr-o prezență peste așteptări la Centrul de Transfuzii Sanguine din municipiu. De la primele ore, peste 150 de persoane au donat sânge. Peste 50 de polițiști, alături de jandarmi și de motocicliști au umplut sala de așteptare a centrului, pentru a veni în sprijinul seminilor lor. Dacă unii dintre ei sunt donatori fideli, alții în schimb …au trecut pentru prima dată prin această experiență. Donatorii care trec pragul Centrului de Transfuzii Buzău,…

Detalii

Festivalul Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, ediția a cincea, va avea loc pe 17 și 18 iunie, la Târgul Drăgaica din Buzău

Ajuns la cea de a cincea ediție, Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România, va avea loc în zilele de 17 și 18 iunie, pe scena Târgului Drăgaica, Buzău. Evenimentul este organizat în fiecare an de către Centrul Cultural Alexandru Marghiloman și Primăria Municipiului Buzău, în memoria regretatului artist Benone Sinulescu, simbol al muzicii populare românești care s-a stins din viață în luna noiembrie a anului 2021. Marele artist a lăsat în urma sa o colecție veritabilă de cântece populare…

Detalii

A ÎNCEPUT TÂRGUL DRĂGAICA

Cel mai vechi târg din România, Drăgaica, atestat documentar încă din secolul al XVIII-lea, și-a deschis porțile, iar aproape 20.000 de oameni au fost prezenți la prima zi a evenimentului. Buzoienii, și nu numai, s-au putut bucura de parcul de distracții, de fumul grătarelor încinse pregătind bucate alese și de programul artistic al târgului. Deschiderea a fost făcută de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, secondat de Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. Prezent la eveniment, Ministrul Culturii, buzoianul Lucian Romașcanu, a dat startul distracției. Festivalul și-a deschis porțile cu unul dintre numele…

Detalii

VINOVAȚI DE INUNDAȚII

Inundațiile, de la finele lunii mai, din Dâmbroca, comuna Săgeata, și Scurtești, comuna Vadu Pașii, ar fi putut fi evitate dacă zonele de evacuare a apei ar fi fost întreținute corespunzător. Este părerea prefectului județului Buzău, Daniel Țiclea, care este ferm convins că luarea unor astfel de măsuri la timp ar fi limitat în mod esențial efectele ploilor torențiale și violența viiturilor. Prefectul Buzăului spune că, în mediul rural, majoritatea șanțurilor sunt lăsate de izbeliște. Inclusiv secțiunile de scurgere din dreptul podețelor sunt colmatate cu pământ. Asta face ca la…

Detalii

ÎNCEPE TÂRGUL DRĂGAICA

Cel mai vechi târg din România, Drăgaica, își deschide, mâine, porțile pentru buzoieni, și nu numai. Începând cu data de 9 iunie, timp de 17 zile, vizitatorii vor avea parte de muzică, distracție și bucate tradiționale, dar și de nenumărate alte produse aduse la târg de peste 100 de comercianți din toată țara. Ediția din acest an a târgului are și câteva noutăți. Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu” aduce publicului, pe lângă cunoscuți artiști români, și basarabeni și artiști din Ucraina. Pe scenă Drăgăicii vor urca Andra,…

Detalii

APETIT PENTRU CULTURĂ

Activitățile organizate, de-a lungul anilor, de Consiliul Județean Buzău au deschis apetitul tot mai multor oameni pentru cultură.  Făcând o analiză sumară pe ultimii 5 ani, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a constatat că  evenimentele culturale au atras aproape 25% dintre buzoieni. Apropierea buzoienilor de cultură a fost evidentă și la ediția de majorat, din acest an, a evenimentului cultural „BUZĂU IUBEȘTE TEATRUL”, organizat de Teatrul ,,George Ciprian”. Nu a fost însă singurul eveniment care a strâns o audiență numeroasă. De asemenea, cele două festivaluri recent încheiate, ,,Buzău Fest”…

Detalii

PARTENERIAT PENTRU SĂNĂTATE

O echipă de asistente medicale de la blocul operator al Spitalului Județean Buzău vor urma, în viitorul apropiat, stagii de pregătire la un spital din București, dar și la unități medicale din Turcia. Ele se vor specializa în neurochirurgie, un domeniu extrem de bine pus la punct de către medicii turci. Stagiile de pregătire vor fi realizate prin Proiectul “Excelență în Neurochirurgie”, care pune bazele unei colaborări medicale între doctorii români și turci. Alături de Giurgiu și Argeș, Buzăul este al treilea județ din țară care va beneficia de un…

Detalii