Mesajul transmis de David Popovici după performanțele sale la Olimpiadă pare să fi ajuns la urechile politicienilor. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că autoritățile au în vedere efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru a se crea noi baze sportive, inclusiv la Buzău. În 2020, Consiliul Local Buzău a aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru construirea în municipiu a unui complex multifuncțional de sport. Construirea sălii polivalente, dar și a bazinului de înot pentru copii ar urma să se facă, în zona ștrandului din Parcul Tineretului, cu bani de la…
DetaliiCategorie: INFORMAȚIA DE BUZĂU
”ZIUA VULCANILOR”
Cele două geoparcuri UNESCO ale României, Ţinutul Buzăului şi Ţara Haţegului, sărbătoresc împreună Ziua Vulcanilor, pe 24 august 2024. La Buzău, „Ziua Vulcanilor” este un eveniment organizat în premieră de Consiliul Județean. Pe tot parcursul zilei de 24 august, în Ţinutul Buzăului sunt aşteptaţi turişti şi localnici care doresc să afle informaţii, atât despre vulcanism, cât şi despre formarea vulcanilor „de glod” şi să descopere patrimoniul natural şi cultural al zonei. Potrivit programului, comunităţile din Berca şi Scorţoasa vor organiza o serie de activităţi dedicate întregii familii: ateliere pentru copii,…
Detalii„PRINŢESA” CU CRANIUL ALUNGIT
Muzeul Județean Buzău deține multe comori însă una este cu adevărat specială. Este vorba despre „Prinţesa” cu craniul alungit, piesă aflată în patrimoniul Muzeului și introdusă recent în circuitul MuseumBus. Craniul alungit a fost descoperit la Gherăseni, la câţiva kilometri de municipiul Buzău, într-un mormânt de prinţesă care purta pe cap o diademă care, de asemenea, se găseşte în patrimoniul Muzeului Judeţean şi care este obiect aflat în categoria tezaur naţional. Fascinaţia acestei descoperiri este legată de populaţia hunică, care a trăit pe acest teritoriu în secolul V după Hristos,…
DetaliiAUTOSTRADA, UN ADEVĂRAT BOOM ECONOMIC
Odată finalizată, Autostrada Moldovei va aduce municipiului Buzău, dar și celorlalte localități din județ, pe lângă care va trece șoseaua de mare viteză, un adevărat boom economic. Este părerea primarului Constantin Toma, care este convins că Autostrada A 7 va favoriza noi investiții în economia orașului. Edilul Buzăului consideră că dezvoltarea orașului ar fi impulsionată și prin implementarea unui proiect de reformă administrativă, care ar permite alipirea de municipiu a localităților din apropiere. Primarul Constantin Toma este un ferm susținător al dezvoltării zonelor urbane prin unirea orașelor cu localitățile învecinate.…
DetaliiÎN STRADĂ, DE SFÂNTA MARIA
160 de poliţişti buzoieni vor fi în stradă în fiecare zi, în aceste zile, în tot județul, și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute pe timpul minivacanței de Sfânta Maria. Cei mai mulți polițiști care vor fi mobilizați în această perioadă sunt din structurile de ordine publică şi rutieră. Alături de aceștia, sunt angrenați și polițişti de la alte structuri: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. Poliţiştii rutieri vor fi mobilizați pe căile de…
DetaliiUN NOU TRASEU TURISTIC
Geoparcul UNESCO „Ţinutui Buzăului” va avea un nou traseu turistic pentru iubitorii de natură. Este anunțul reprezentanților Geoparcului care precizează că traseul va porni de la Aşezarea Rupestră Aluniş și va continua prin pădure, pe poteci, în mijlocul unui peisaj fermecător. De asemenea, pe traseul turistic vor fi amenajate și spectaculoase puncte de belvedere. Geoparcul Geoparcul „Ţinutul Buzăului” este recunoscut pentru atracţiile sale naturale: de la Vulcanii Noroloşi Platoul Meledic, Grunjul de la Mânzăleşti, Focul viu de la Lopătari, Trovanţii de la Ulmet, până la aşezările rupestre de la Aluniş-Colţi-Bozioru,…
DetaliiMAI MULȚI ANGAJAȚI DECÂT PENSIONAȚI
Situație oarecum neobișnuită în Poliția buzoiană. După mulți ani, în prima jumătate a acestui an, numărul polițiștilor angajați este mult mai mare decât cel al celor care s-au pensionat. Mai exact, în primele 6 luni ale anului, Inspectoratul de Poliție al Județului a încadrat 24 de polițiști, în timp ce doar 5 au ales să se pensioneze. Celor 24 de noi polițiști li s-au adăugat 9 ofițeri. 6 dintre aceștia au fost încadrați din sursă externă în urma unui concurs desfășurat în luna iulie, iar alți 3, au fost repartizați,…
DetaliiCOMORI RESTAURATE
Mai multe piese din lemn, vechi de sute de ani, aflate în colecțiile Muzeului Județean Buzău, vor fi trimise la un laborator specializat pentru a fi restaurate. Este vorba despre Laboratorul Zonal de Restaurare din Suceava unde obiectele vor trece printr-un lung șir de lucrări de reconstituire. Printre capodoperele de lemn care au fost trimise la restaurare se află o coloană din lemn, decorată în stil brâncovenesc, ce provine de la fosta mănăstire Berca. De asemenea, experții din Suceava vor reface cu migală și două piese de mobilier ce au…
DetaliiSUSȚINERE FINANCIARĂ
În weekend, buzoienii vor fi martorii unui adevărat spectacol de rally raid. Zeci de piloți din România, Italia, Bulgaria, Germania, Cehia, Polonia, Turcia, Franța, Austria și Marea Britanie, vor lua startul la „Ro Rally Marathon”, o impresionantă întrecere de anduranță ce se va desfășura, în perioada 4-11 august, pe o distanță de peste 1.500 km., în județele Buzău, Vrancea, Ialomița și Călărași. Cartierul general al competiției internaționale va fi amplasat la Unitatea Militară din Râmnicu Sarat, acolo unde au fost angrenați, pentru buna desfășurare a evenimentului, zeci de voluntari și…
Detalii„A FI SAU A NU FI”… PARLAMENTAR?
„A fi sau a nu fi” pe listele parlamentare din acest an? Este întrebarea care îl vizează pe actualul președinte al Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, cel care, în mod surprinzător, la alegerile locale nu a mai candidat pentru încă un mandat la conducerea instituției, lăsându-i loc, președintelui PSD Buzău, senatorul Lucian Romașcanu. Potrivit unor surse, la momentul respectiv, lui Neagu i se propusese, în schimb, postul de consul în Regiunea Rijoha, din Spania sau un post similar în Republica Moldova. El a refuzat, însă, aceste alternative, preferînd un…
Detalii