,,MAI CURAJOȘI” ÎN FAȚA PROBLEMEI URȘILOR

Numărul de urși din județul Buzău a atins un nivel critic, iar atacurile repetate asupra gospodăriilor au provocat nu doar  pagube uriașe, ci și o panică generalizată în rândul localnicilor. În fața acestei crize administrative și de siguranță publică, prefectul județului a lansat un apel ferm și dur către primari. El le cere acestora să dea dovadă de curaj și să folosească pârghiile legale pentru a recolta, prin împușcare, urșii care reprezintă un pericol iminent. Conform ordonanțelor în vigoare, intervenția împotriva urșilor ajunși în intravilan se face gradual: alungare, capturare/relocare…

Read More

ELIMINAREA URȘILOR PERICULOȘI, ÎNCĂ AȘTEPTATĂ

Numărul urșilor a crescut spectaculos, în județul Buzău, în ultimii ani, și aproape nu este zi în care să nu fie semnalată prezența urșilor, pe ulițele de la sate sau chiar pe drumuri județene și naționale. Potrivit recensământului animalelor, efectuat de către specialiștii Agenției pentru Protecția Mediului Buzău, în pădurile din zona de munte a județului au fost identificați 1.257 de urși, cu 124 mai mulți decât anul trecut și de 10 ori mai mult decât ar fi normal. Deși un ordin al fostului ministru al Mediului ar fi permis…

Read More