Geoparcul UNESCO ,,Ținutul Buzăului” va fi promovat și prin sport. Este vorba despre Turul României la Ciclism, dar și două etape din campionatul de raliu al României. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău au fost contactați deja, atât de către Federația Română de Automobilism, cât și de cea de Ciclism, pentru a pune la punct detaliile organizării acestor competiții. Președintele Consiliului Județean, Lucian Romașcanu consideră că organizarea la Buzău a acestor competiții va contribui la promovarea și dezvoltarea turismului local. El spune că o necesitate ar fi creșterea numărului de spații de…
DetaliiEtichetă: ciclism
EVENIMENT CICLOTURISTIC, ÎN PREMIERĂ
Autoritățile buzoiene doresc să promoveze zonele pitorești ale județului, printr-un eveniment inedit, ce va avea loc în premieră, la Buzău. Este vorba despre competiția națională de cicloturism ,,Drumul Doamnei Neaga”, în cadrul căreia turiștii sunt încurajați să descopere județul Buzău pe două roți, prin vizitarea unor importante obiective turistice din zonă. Pentru evenimentul cicloturistic, ce va avea loc pe 6 iulie 2024, Consiliul Județean Buzău, în calitate de coorganizator, va contribui cu 20.000 de lei. Traseul depășește 100 de kilometri, iar viteza de deplasare a concurenților este de maxim 22…
Detalii