Elevii Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat ar putea învăța, începând cu acest an școlar, în clădirea de care aparțin, dar mutarea ar putea fi posibilă doar dacă Primăria va prezenta unității de învățământ, procesul verbal cu recepția finală sau parțială a lucrării. Acest lucru ar trebui să aibă loc pănă la debutul anului școlar. Conducerea Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță” a trimis o adresă către Primăria Râmnicu Sărat prin care a propus măcar realizarea unei recepții parțiale a lucrărilor, precum și izolarea curții de la baza sportivă la care…
Read MoreEtichetă: autorizatie
BARAJELE SI ACUMULĂRILE DE APĂ, LA CONTROL!
Inspectorii de la administrațiile bazinale au început verificările barajelor din întreaga țară, după incidentul de la Roșia Montană. În județul Buzău, dintre cele 15 astfel de amenajări, au fost verificate deja zece iazuri. Săptămâna trecută, inspectorii au ajuns în comunele Bălăceanu și Ghergheasa, unde au controlat șapte iazuri piscicole. Pe lângă verificarea autorizațiilor de gospodărire a apelor și a celei de punere în siguranță a barajelor, inspectorii au controlat starea amenajărilor. În unele locuri, autorizațiile de punere în siguranță a barajelor erau expirate de doi ani. La cele mai multe…
Read MoreCONSTRUCȚII DOAR CU AUTORIZAȚII
Autoritățile din Rm. Sărat solicită cetățenilor care decid să ridice o clădire nouă ori să desființeze una existentă să nu mai construiască fără autorizații. Înainte de a demara un proiect de construcție sau desființare, oamenii ar fi bine să se asigure că urmează toți pașii legali. Este cea mai sigură cale pentru a evita eventuale amenzi și de a se asigura că își pot valorifica ulterior investiția, prin vânzare sau închiriere, fără probleme. Autorizația de construcție este un act eliberat de autoritățile locale, care le oferă cetățenilor dreptul să construiască…
Read More