Se lucrează la foc continuu în municipiul Buzău. Sunt deschise o mulțime de șantiere în tot orașul, iar constructorii încearcă să respecte termenele de finalizare. Deja s-au reabilitat străzile și trotuarele din mai multe cartiere din Buzău: Dorobanți 1, Broșteni, Micro XIV și Dorobanți 2. În toate aceste zone urmează să fie reabilitate și parcările și intrările în blocuri. Primarul Constantin Toma spune că, odată cu închiderea  vechilor șantiere, vor începe și alte investiții în oraș. Edilul Buzăului este conștient că nu toată lumea este mulțumită de aceste șantiere, care…
Read MoreEtichetă: constantin toma
TEATRU MUNICIPAL, DOAR PE HÂRTIE
Teatrul Municipal Buzău există, dar încă nu funcționează. Înființat în urmă cu un an, printr-o hotărâre a Consiliului Local Buzău, Teatrul Municipal „žVladimir Maximilian” urma să fie condus de actorul și regizorul Petru Hadârcă, din Republica Moldova și ar fi avut 35 de angajați. Potrivit deciziei de atunci a autorităților locale, teatrul ar fi urmat să funcționeze în Vila Albatros din Parcul Marghiloman, însă, ulterior, s-a renunțat la această idée. Și în prezent, noua instituție de cultură există doar pe hârtie, pentru că încă nu deține un sediu. Recent, unii…
Read MoreSCHIMB DE EXPERIENȚĂ ÎNTRE PRIMARI
Poiectele de succes din municipiul Buzău vor putea fi implementate și la Sf. Gheorghe, după cum și cele din capitala județului Covasna ar putea fi puse în practică la Buzău. Este concluzia întâlnirii de astăzi a primarului muncipiului Buzău, Constantin Toma cu primarul municipiului Sf. Gheorghe, Arpad Andras Antal, în cadrul unui schimb de experiență ce se dorește benefic pentru ambele orașe. Deși Sf. Gheorghe este campion național în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor, ajungând la un procent de 40 la sută de recuperare, edilul orașului din Covasna…
Read MoreÎN VIZITĂ LA FIRME DE SUCCES
Vizită importantă, astăzi, la Buzău. Ministrul Economiei, Florin Spătaru, s-a întâlnit cu reprezentanții a patru dintre cei mai mari agenți economici din județul Buzău: Green Group Fiber, Green Fiber, Yazaki și Sara. Însoțit de Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, lider al PSD Buzău, Florin Spătaru a făcut un prim popas la Green Group Fiber și Green Fiber, două firme ale companiei GreenWEEE, care deține, la Frasinu, cea mai mare fabrică de reciclare a echipamentelor electrice și electronice din Europa. Ulterior, ministrul Economiei s-a deplasat la fabrica din Buzău a japonezilor de…
Read MorePERSPECTIVE ÎN 2023
Anul acesta se anunță mult mai bogat în proiecte, pentru municipiul Buzău, față de 2022. O spune primarul orașului, Constantin Toma. Astfel, 2023 va fi anul în care va crește numărul blocurilor din municipiu ce urmează să fie consolidate și reabilitate. Aceasta după ce, anul trecut, a însemnat, finalizarea reabilitării energetice a 20 de blocuri, dar și contracte cu fonduri europene de peste 100 de milioane de euro pentru încă 40 de blocuri. De asemenea, la începutul acestui an, funcționarii Primăriei Buzău se vor muta în noul sediu, de la…
Read MoreAU SOSIT BICICLETELE ELECTRICE
În curând, buzoienii se vor putea deplasa prin oraș și cu bicicleta, evitând astfel aglomerația din trafic. Primăria Buzău a recepționat, zilele trecute, 485 de biciclete din Germania care vor fi oferite spre închiriere, începând de anul viitor. Este vorba despre vehicule pe 2 sau 3 roți care pot funcționa, atât clasic, prin pedalare, cât și electric. Potrivit edilului Constantin Toma, bicicletele sunt prevăzute cu sisteme antifurt, iar computerul de la bord va asigura monitorizarea permanent a acestora prin GPS. Utilizatorii trebuie să descarce pe telefonul mobil sau tabletă o…
Read MoreTAXE ȘI IMPOZITE LOCALE NEMAJORATE
În Buzău, dar și în celelalte municipii din România, taxele și impozitele locale ar putea rămâne la nivelul actual, și în 2023. Este propunerea Asociației Municipiilor din România, organizație al cărei președinte executiv este primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Edilul de Buzău spune că, în contextul scumpirilor fără precedent la energie electrică și gaze, o majorare a taxelor locale ar constitui o povară greu de suportat pentru cetățeni. Deși pledează pentru o amânare a majorării a acestor dări către primării, Constantin Toma spune că, în România, taxele și impozitele locale…
Read MorePROIECTUL AEROPORTULUI CIVIL, READUS ÎN PRIM-PLAN
Edilul orașului Buzău, Constantin Toma, nu renunță la unul dintre planurile sale ambițioase. Este vorba despre amenajarea unui aeroport civil în județul Buzău, în localitatea Boboc, proiect pe care primarul Buzăului a ținut să îl readucă în prim-plan, odată cu vizita la Buzău, zilele trecute, a președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Edilul de Buzău a explicat de ce este nevoie de un aeroport civil regional în această zonă a țării. Primarul Buzăului spune că deja s-au făcut demersuri ca Baza aeriană de la Boboc, acolo…
Read MoreAPEL CĂTRE CETĂȚENI!
Chiar în prima zi a recensământului, primarul municipiului Constantin Toma face un apel către toți cetățenii orașului să se declare locuitori ai municipiului Buzău. Aceasta deoarece există riscul ca orașul Buzău să coboare sub 100.000 de locuitori, situație care ar atrage municipiului mai multe dezavantaje. Constantin Toma spune că buzoienii care întâmpină probleme în procesul de autorecenzare pot primi asistență, de luni până vineri, din partea unor reprezentanți ai Primăriei Buzău. La Reecensamântul Populației și Locuințelor din 2011, municipiul Buzău avea 115.494 de locuitori, fiind al optsprezecelea oraș ca populație…
Read MorePLANURI CU APA DE PLOAIE
Un nou proiect grandios, care, la prima vedere, pare greu de pus în practică, ar putea însă prinde contur, în curând, la Buzău. Proiectul prevede ca apa de ploaie care cade în municipiu să nu mai fie trimisă la stația de epurare, ci să alimenteze, printr-o rețea de canale, Iazul morilor, dar și heleșteul din Parcul Crâng. Edilul Buzăului spune că acest proiect prietenos cu mediul înconjurător ar putea primi finanțare de la Uniunea Europeană. Un alt avantaj ar fi că buzoienii nu ar mai plăti apa de ploaie, prevăzută…
Read More