Consiliul Județean Buzău a semnat trei noi contracte cu bani europeni, în valoare de peste 30 milioane lei, pentru consolidarea și eficientizarea energetică a trei imobile importante din județul Buzău. Parafarea acestor contracte reprezintă un prim pas pentru demararea amplelor proiecte, urmând apoi etapa licitațiilor și în final, lucrările de execuție. În ceea ce privește consolidarea și eficientizarea energetică a imobilului aparținând Centrului de sănătate Pârscov, valoarea totală a proiectului se ridică la peste 12 milioane lei. Proiectul presupune, printre altele, și dotarea corespunzătoare în vederea înființării unui viitor Centru…
Read MoreEtichetă: cj buzau
UN BUGET MAI SĂRAC CU 8%
Bugetul județului Buzău pe anul 2025 este mai mic decât cel al anului trecut, cam cu 8 la sută, ceea ce înseamnă vreo 45 de milioane de lei”¦ în minus. Este declarația președintelui Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, care crede că, și în aceste condiții, investițiile ar putea fi derulate în continuare. Pe de altă parte, Romașcanu spune că o sumă considerabilă s-ar putea câștiga și în urma renunțării, dacă se va putea, la un contract privind achiziționarea de microbuze electrice școlare pentru UAT-urile din județ. Proiectul bugetului propriu al…
Read MoreSurprize în cea mai recentă ședință a Consiliului Județean Buzău. În premieră, deliberativul s-a întrunit, la Centrul Muzeal ,,I.C.Brătianu-, unde a votat la foc automat proiectele de pe ordinea de zi. După ședință, conducerea Consiliului Județean și unii consilieri au fost întămpinați în curtea centrului muzeal de zeci de colindători. Artiștii populari le-au prezentat aleșilor colinde tradiționale romănești, dar și jocuri și obiceiuri din diverse zone ale județului. Jocurile Capra ori Baba și Unchiașul au adus zămbete pe chipurile consilierilor. Consilierii județeani se vor reîntălni, pentru ultima oară în acest an, într-o ședință extraordinară, pe 30 decembrie, atunci cănd vor fi votate două proiecte importante privind salarizarea angajaților unor instituții subordonate Consiliului Județean Buzău.
Surprize în cea mai recentă ședință a Consiliului Județean Buzău. În premieră, deliberativul s-a întrunit, la Centrul Muzeal ,,I.C.Brătianu”, unde a votat la foc automat proiectele de pe ordinea de zi. După ședință, conducerea Consiliului Județean și unii consilieri au fost întămpinați în curtea centrului muzeal de zeci de colindători. Artiștii populari le-au prezentat aleșilor colinde tradiționale romănești, dar și jocuri și obiceiuri din diverse zone ale județului. Jocurile Capra ori Baba și Unchiașul au adus zămbete pe chipurile consilierilor. Consilierii județeani se vor reîntălni, pentru ultima oară în acest…
Read More DRUM ÎN REABILITARE
O porțiune dintr-un drum comunal, care duce către un obiectiv turistic extrem de vizitat în județul Buzău, va fi reabilitat începând din această vară. Este vorba despre calea de acces către cascada Cașoca vizitată, an de an, de tot mai mulți turiști. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, precizează că reabilitarea vizează asfaltarea unui tronson de aproape 5 kilometri. Drumul de piatră către cascada Cașoca se află în proprietatea comunei Siriu și a fost dat în administrare Consiliului Județean Buzău pe o perioadă de 5 ani. Reabilitarea acestei porțiuni…
Read More O NOUà ETAPà SPRE MODERNIZAREA A.T.I.
Continuă investițiile la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Consiliul Județean va aloca aproximativ 3 milioane de lei, pentru dotarea cu aparatură medicală și instalații de oxigen a Secției de Anestezie și Terapie Intensivă. Practic, proiectul, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, vizează instalarea de noi trasee și sisteme de gaze medicale, inclusiv oxigen medical, aer comprimat medical și diverse fitinguri și tubulaturi. Prima etapă de investiții majore în Spitalul Județean Buzău a vizat structurile care utilizează fluide medicale și structurile mari consumatoare de energie electrică. După finalizarea acestei etape, din…
Read MoreAPEL LA RĂBDARE
Consiliul Județean Buzău continuă lucrările de asfaltare la drumul care asigură accesul spre una dintre cele mai pitorești zone ale județului. Este vorba despre șoseaua către comuna Bisoca, drum aflat într-o stare deplorabilă și deseori criticat, atât de localnici, cât și de turiști. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că asfaltările au întârziat din cauza georgrafiei terenului. Neagu dă, însă, asigurări că anul acesta lucrările se vor finaliza. Deoarece zona este predispusă la alunecări de teren și pentru ca terasamentul să nu mai aibă de suferit ulterior, reabilitarea…
Read MoreGRĂDINĂ DESCHISĂ PUBLICULUI
În scurt timp, se va deschide publicului grădina de jurul clădirii Brătianu din municipiul Buzău. Anunțul a fost făcut, zilele trecute, de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. În grădina publică, lucrările de amenajare sunt pe final: s-au instalat felinare, s-au montat băncuțe și coșuri de gunoi, s-a adus pământ vegetal și s-a sădit gazon. Aflată la finalul procesului de reabilitare, cu bani europeni, clădirea de pe B-dul Nicolae Bălcescu încă nu poate fi deschisă publicului, deoarece mai sunt câteva detalii de pus la punct. Pentru modernizarea clădirii…
Read More21 aprilie 2022 va fi un reper în istoria județului Buzău. -žÅ¢inutul Buzăului- a devenit, oficial, Geoparc internațional UNESCO, al doilea din Romănia, după -žÅ¢ara Hațegului-. Distincția a fost oferită de către consiliul director al UNESCO, prin intermediul unei videoconferințe. Experții UNESCO au vizionat, mai întăi, un clip de prezentare a Ținutului Buzăului, după care un interpret din comuna Sărulești a oferit un moment artistic impresionant. Vizibil emoționat, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a luat cuvăntul și, în primul rănd, a ținut să le mulțumească tuturor celor care au contribuit la acest proiect. Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București sunt instituțiile care au inițiat și coordonat acest proiect de dezvoltare încă din anul 2007. -žȚinutul Buzăului- are și un logo, care va apărea pe toate materialele promoționale. Reprezentantul UNESCO în Romănia spune că evenimentul de joi, de la Buzău, este unul foarte important pentru turismul romănesc. Brandul -žBuzăul Land- va fi promovat la nivel național și internațional, la diferite tărguri de turism. Proprietarii de hoteluri și pensiuni din zona de munte a județului se așteaptă la un număr mai mare de turiști. În același timp, rerezentanții HORECA și-au propus să ofere servicii de cazare la standarde și mai ridicate. Încă din acest an, -žÅ¢inutul Buzăului- va beneficia de un buget anual. O parte din buget va fi asigurată de Consiliul Județean Buzău, iar cealaltă, din fondurile Asociației -Å¢inutul Buzăului-, prin donații și sponsorizări. La evenimentul de ieri, de la sediul Consiliul Județean, a fost prezent și Marcel Ciolacu, președintele PSD, buzoian de origine. În prima parte a zilei, Marcel Ciolacu și zeci de membri PSD Buzău au participat la plantarea unor copaci pe raza comunei Țintești, acțiune de împădurire prin care s-a celebrat -žZiua Internațională a Pămăntului-. Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul de la Colți sunt printre cele mai renumite atracții pitorești ale Ținutului Buzăului din zona de curbură a Carpaților. Joi, alături de -žBuzău Land-, alte 7 regiuni din lume au devenit georparcuri internaționale recunoscute de UNESCO.
21 aprilie 2022 va fi un reper în istoria județului Buzău. „žÅ¢inutul Buzăului” a devenit, oficial, Geoparc internațional UNESCO, al doilea din Romănia, după „žÅ¢ara Hațegului”. Distincția a fost oferită de către consiliul director al UNESCO, prin intermediul unei videoconferințe. Experții UNESCO au vizionat, mai întăi, un clip de prezentare a Ținutului Buzăului, după care un interpret din comuna Sărulești a oferit un moment artistic impresionant. Vizibil emoționat, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a luat cuvăntul și, în primul rănd, a ținut să le mulțumească tuturor celor care…
Read MoreDARURI DE LA IEPURAȘ PENTRU COPIII DIN UCRAINA
Zeci de copiii, care au fugit din calea războiului din Ucraina, împreună cu mamele lor, au primit daruri de Paști! În rolul iepurașului a fost chiar președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care a mers, ieri, în vizită, la un hotel din municipiu, unde sunt cazați aproape 60 de ucraineni. Șeful administrației județene a reușit să smulgă câteva zâmbete din partea micuților refugiați. Copiii ucraineni cazați în acest centru pentru refugiați au primit pachete cu jucării și dulciuri. Petre Emanoil Neagu speră ca micuții din Ucraina, și părinții lor,…
Read MoreFOSTUL SPITAL BRĂTIANU, APROAPE DE INAUGURARE
Noul Centru Muzeal din Buzău, găzduit de clădirea fostului Spital Brătianu, este aproape de inaugurare. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău precizează că, deocamdată, se lucrează la amenajările interioare, urmând ca Centrul să fie deschis publicului în preajma sărbătorilor pascale. Autoritățile județene au făcut ultimele demersuri pentru achiziționarea mobilierului, dar și pentru amenajarea unei noi intrări în curtea interioară a Centrului Muzeal. Pentru modernizarea clădirii cu valoare de patrimoniu, din municipiul Buzău, au fost alocate 4 milioane de euro, din bugetul de investiții al Uniunii Europene. După reabilitare, în clădire va funcționa…
Read More