PERFORMANȚĂ RĂSPLĂTITĂ

Autoritățile buzoiene răsplătesc din plin performanța echipei de robotică „Heart of RoBots” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, care s-a calificat la o puternică competiție internațională în Statele Unite. Consiliul Județean oferă echipei de robotică, din bugetul propriu al județului, 200.000 de lei, bani necesari pentru deplasarea la concurs. Participarea tinerilor de la Hasdeu la competiția de robotică din Satele Unite a fost sprijinită financiar și de Fundația Comunitară Buzău, dar și de către mai multe societăți comerciale din județ, ori chiar persoane care au donat, în total, peste 100.000 de…

Detalii

CHESTIONAR PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂȚILOR

Primăria Rm. Sărat solicită locuitorilor orașului, dar și celor  din apropierea municipiului, din comunele Podgoria, Râmnicelu, Topliceni, Valea Râmnicului şi Grebănu, să răspundă la un chestionar prin care să indice oportunităţile de dezvoltare a întregii zone, din jurul zonei urbane Râmnicu Sărat. De asemenea, reprezentanții Primăriei Rm. Sărat doresc să inițieze mai multe întâlniri cu primarii celor 5 comune, pentru ca, împreună, să contureze un plan cât mai aproape de realitate, pentru implementarea de proiecte pentru dezvoltarea acestei zone, denumită metropolitană. În prezent, adminstrația din Rm Sărat derulează un proiect…

Detalii

BANI MAI MULȚI STRÂNȘI DIN TAXE

Și în acest an, râmnicenii s-au grăbit să-și achite taxele și impozitele în prima parte a anului, astfel încât să beneficieze de bonificația de 10%. Așe se face că sumele strânse la bugetul local, în primele 6 luni ale acestui an, sunt cu 20 % mai mult față de anul trecut. Funcționarii Primăriei se așteptă ca încasările să crească și în perioada următoare, în special în luna august, când mulți râmniceni se întorc în țară, din străinătate, pentru vacanță. Casieriile Serviciului de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Râmnicu Sărat…

Detalii

STAȚIE NOUĂ DE POMPIERI 

Un nou punct de lucru al pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău va fi înființat, foarte probabil începând cu acest an, la Mihăilești. Este vorba despre un proiect al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, despre care prefectul județului este convins că se va concretiza. Autoritățile buzoiene și-ar mai fi dorit încă un punct de lucru al ISU și la Balta Albă, dar proiectul a fost respins. Motivul a fost unul cât se poate de simplu și plauzibil: Autostrada Moldovei. În ceea ce privește punctul de la…

Detalii

PANICĂ ÎN BLOC

Panică, miercuri dupa-amiază, într-un bloc din cartierul Zona Pod, din Rm. Sărat. Un fum gros și înecăcios, care a cuprins casa scării și a intrat în mai multe apartamente, i-a scos în stradă pe locatari, dar și pe vecini de la blocurile apropiate. Pompierii chemați de urgentă au intervenit cu doua autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care o autoscară, dar și un echipaj SMURD. La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau pe casa scării cu degajări mari de fum. Unii dintre locatari au ieșit singuri din apartamente, iar alții au fost scoși…

Detalii

RONDURILE DE LEGĂTURĂ, DEJA FUNCȚIONALE

Autostrada Moldovei prinde contur și în jurul municipiului Buzău. Deja rondul care face legătura între autostradă și drumul județean 203 K, în zona Vadu Pașii, poate fi dat în funcțiune. Finalizat este și rondul care face legătura între A7 și drumul european85, în zona Autorolla, însă acest sens giratoriu nu poate fi dat în circulație, împreună cu tot drumul de legătură deoarece mai trebuie construite două poduri: peste calea ferată Buzău – Rm. Sărat, în zona Vadu  Pașii și podul drumului de legătură peste A7, dincolo de Vadu Pașii. Odată…

Detalii

INVITAȚI LA FESTIVAL

Buzoienii sunt invitați, între 11 și 14 iulie, la Vila Albatros din Parcul Marghiloman, la un festival déjà de tradiție: BZM. Evenimentul, ajuns la cea de-a IV-a ediție, are ca centru de interes o serie de concerte, ale unor formații cunoscute de rock alternativ și nu numai, care-și dorește să-i aducă pe domeniul Vilei Albatros pe toți iubitorii de frumos. Perimetrul delimitat pentru festival va fi format din 8 zone distincte, printre care, în premieră, un bazar cu de toate. În Bazar vor fi prezenți și artizani și creatori populari…

Detalii

NOI MAJORĂRI DE PREȚURI LA GUNOI

Din această lună, locuitorii municipiului Buzău vor plăti mai mult pentru ridicarea gunoiului. Tarifele au fost majorate, la solicitarea operatorului de salubrizare și au fost aprobate recent de Consiliul Municipal. Majorarea tarifului la gunoi este cauzată de creșterea salariului minim de la 1 iulie. Asta înseamnă că, în cazul persoanelor fizice, tarifele cresc la 26,27 lei, fără TVA, de persoană. Concluzia este că ori de câte ori va crește salariului minim, acest lucru se va răsfrânge în facturile buzoienilor. Explicațiile reprezentanților firmei de salubrizare din Buzău nu sunt însă agreate…

Detalii

O SINGURĂ MEDIE DE 10

Un singur absolvent de clasa a 8-a din județul Buzău a promovat cu media 10 examenul de Evaluare Națională, susținut săptămâna trecută. Este vorba despre un elev al Colegiului Național Bogdan Petriceicu Hasdeu, din municipiul Buzău. De asemenea, alți doi elevi, tot din municipiul Buzău, de la Liceul Pedagogic și Școala 11, au medii foarte bune, respectiv 9,97. La polul opus, cea mai mică medie din județ, a fost obținută de un absolvent al școlii din Puiești. Acesta a avut o medie finală de 1,20, după ce a fost notat…

Detalii

POST IMPORTANT ÎN PRIMĂRIE

Municipiul Buzău va avea un administrator public. Înființarea noului post important din Primăria Buzău a fost aprobată în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal. Viitorul administrator public va fi desemnat direct de către primarul Constantin Toma, urmând a fi, practice, mână dreaptă a edilului. Durata contractului de management a administratorului nu poate depăși durata mandatului primarului care l-a numit. Pentru moment nu se cunoaște numele celui ce va ocupa această funcție, începând cu 1 iulie 2024. Funcția de administrator public este esențială pentru asigurarea unei bune gestionări a…

Detalii