Elevii și profesorii Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” din Buzău mai de așteptat până când se vor reîntoarce în clădirea de pe strada Independenței. Deși reprezentanții Primăriei Buzău au făcut, astăzi, recepția finală a lucrărilor, mutarea elevilor în clădirea renovată se va face după încă o verificare a comisiei de specialitate. Primarul Buzăului consideră, însă, că liceul este acum una dintre cele mai sigure unități de învățământ din oraș. După reabilitare, sălile de clasă ale Colegiului Mihai Eminescu sunt încăpătoare, bine încălzite și au fiecare câte un videoproiector cu ecran. De…
DetaliiTERMELE ROMANE, PUSE ÎN VALOARE
Ruinele romane, de la Pietroasele, din judeţul Buzău, vechi de peste 1.600 de ani și ascunse sub o şosea, vor fi puse în valoare cu fonduri europene. Consiliul Județean Buzău vrea să conserve şi să restaureze termele romane printr-un amplu proiect ce urmărește intervenții peisagistice, realizarea unor circuite de vizitare, interpretare și prezentare, dar și realizarea unor spații muzeale, spații pentru administrație și spații tehnice. Autoritățile buzoiene consideră că implementarea acestui proiect va fi un nou atu pentru turismul din zonă. De altfel, castrul Roman de la Pietroasele este unul…
DetaliiLOCUINȚE SOCIALE PENTRU TINERI
Tinerii din Rm. Sărat au șansa de a obține o locuință socială. Autoritățile locale recomandă familiilor tinere, care au un loc de muncă, să depună dosarele pentru a obține o locuință socială în blocurile construite în cartierul Costieni, la limita cu Alecu Bagdat. Locuințele vor fi atribuite tinerilor cu vârsta de până în 35 de ani. Pentru a obține mai multe informații cu privire la criteriile de acordare și documentele necesare, cei interesați de o locuință trebuie să se adreseze Primăriei municipiului Râmnicu Sărat. Primarul din Râmnicu Sărat precizează că locuințele…
DetaliiFOIȘOR DE LECTURĂ
O nouă inițiativă a Bibliotecii Municipale ,,Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat. Conducerea instituției de cultură intenționează să amenajeze, anul acesta, în curtea din spatele bibliotecii, un foișor pentru toți iubitorii de carte și cultură. Spațiul ar putea găzdui, în sezonul cald, mai multe evenimente în aer liber. Proiectul este gândit cu scopul de a aduce comunitatea mai aproape de evenimentele culturale și educaționale.
DetaliiAJUTOARE PENTRU FAMILII NĂPĂSTUITE
Ajutoare extrem de prețioase pentru mai multe familii din județul Buzău, care au rămas fără un acoperiș deasupra capului. Este vorba despre familii din comunele Vadu Pașii, Mărăcineni și Cislău, care au avut de suferit în urma unor incendii înregistrate în lunile octombrie și noiembrie ale anului trecut. La solicitarea Prefecturii Buzău și a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, oamenii loviți de necaz au primit noi tranșe de materiale de construcții alocate din rezervele statului și acordate ca ajutoare umanitare de urgență. Buzoienii au primit cherestea,…
DetaliiPRIMAR CERCETAT PENTRU FRAUDĂ
Descindere a polițiștilor buzoieni la Primăria Gura Teghii. Primarul Gheorghe Micleru și mai mulți funcționari ai administrației locale au fost reținuți și audiați sub suspiciunea de fals intelectual și delapidare. Primăria Gura Teghii a fost descuiată, în prezența anchetatorilor și jandarmilor, de tatăl primarului. Percheziţii au avut loc, joi, atât la sediul Primăriei, cât şi la locuinţa primarului şi la o pensiune pe care acesta o deţine. Ulterior, primarul şi mai mulți funcţionari implicaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore și duși la audieri la sediul Parchetului de pe…
DetaliiBANI PENTRU PRIMĂRII
86 de primării buzoiene, în afară de cea reședință de județ, vor primi bani de la bugetul de stat. Printr-un proiect aprobat de Consiliul Județean Buzău, la început de an, primăriilor le vor fi repartizate, de la bugetul de stat, circa 37 de milioane de lei, sumă provenită din defalcarea TVA și cota de impozit pe venit. Cei mai mulți bani, peste 30 de milioane de lei, vor ajunge la comune. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, susține că banii nu au fost distribuți primăriilor din județ, după criterii…
DetaliiNOI INVESTIȚII IMPORTANTE
Noi investiții importante vor fi demarate, în acest an, de Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat. Este vorba despre modernizarea unor străzi, investiții în parcul auto, dotarea cu mobilier stradal și refacerea zonelor verzi. Lucrările vor începe după aprobarea bugetului local. Refacerea anumitor zone din cartierele de la periferia orașului, unde au avut loc lucrări de asfaltare, amenajarea și întreținerea spațiilor verzi, dar și plantarea de arbori vor fi câteva dintre priporitățile angajaților ADP, în acest an. Și în 2024, Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat va monitoriza permanent locurile de joacă…
DetaliiPROIECTUL DE HOTĂRÂRE privind privind aprobarea Planului de mobilitate urbană durabilă al zonei urbane funcționale Râmnicu Sărat
Nr. 4788/25.01.2024 ANUNŢ REFERITOR LA ELABORAREA UNUI PROIECT DE ACT NORMATIV Astăzi, data de 25.01.2024, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului de mobilitate urbană durabilă al zonei urbane funcționale Râmnicu Sărat. Paragraf descriptiv: Prin proiectul de hotărâre se propune spre aprobare Planul de mobilitate urbană durabilă al zonei urbane funcționale Râmnicu Sărat . Documentația aferentă proiectului de act normativ include: – Proiectul de hotărâre al Consiliului Local al Municipiului Râmnicu…
DetaliiDISPOZIȚIE de convocare și PROIECT AL ORDINII DE ZI ale Consiliului Local Râmnicu Sărat în şedința de lucru ordinară din data de 31.01.2024
DISPOZITIE de convocare a Consiliului Local in şedinta de lucru ordinara in data de 31.01.2024 Primarul Municipiului Rm. Sarat, judetul Buzau Avand in vedere prevederile art.133, alin.(1), art.134 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare coroborat cu Regulamentul de organizare si functionare al Consiliului Local al Municipiului Rm.Sarat, cu modificarile si completarile ulterioare; In temeiul art. 196, alin.(1), lit.b) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; DISPUN: Art.1. (1) Se convoaca Consiliul local al Municipiului Rm.Sarat in sedinta ordinara in…
Detalii