AVERTISMENT PENTRU PERSONALUL MEDICAL

Sănătatea buzoienilor devine un obiectiv major pentru autoritățile județului. Președintele Consiliului Județean, Adrian Petre, a lansat un avertisment dur la adresa unor medici din Spitalul Județean Buzău, care par să fi uitat de jurământul lui Hippocrate. El a avertizat cadrele medicale că se poate ajunge la concediere, dacă modul de lucru cu pacientul nu este cel corect.

Cazurile negative în care principalii ,,actori” sunt unii medici și asistente din Spitalul Județean nu sunt puține, iar buzoienii au reclamat deseori tratamentele neadecvate de care au parte în unitatea medicală. Adrian Petre a amintit un caz recent, care i-a fost adus cunoștință de către o buzoiancă.

Tot în urma unor reclamații, o comisie disciplinară a Spitalului Județean Buzău cercetează cazul unei asistente de la o secție a unității medicale, despre care există suspiciunea că și-ar fi încălcat atribuțiile.

Related posts