Cifre extrem de îngrijorătoare! Nu mai puțin de 218 copii au fost abuzați, în județul Buzău, în prima jumătatate a acestui an. „žTelefonul Copilului” din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău a primit peste 300 de sesizări ce vizau acte de violență asupra copiilor, iar două din trei cazuri semnalate s-au și confirmat. Specialiștii spun că violența pe care copiii o experimentează în cadrul familiei sau al comunității poate avea consecințe pe termen lung pentru sănătatea și dezvoltarea lor. Din păcate, nu doar copiii cad victime ale…
Read MoreEtichetă: copii
DEBUT SUB SEMNUL PANDEMIEI
Fără festivitate de deschidere a anului școlar, fără flori pentru doamna învățătoare dar, obligatoriu, cu mască și păstrarea distanțării sociale! Așa a debutat, luni dimineață, noul an școlar în județul Buzău, la fel ca În toată țara, de altfel. Nu a făcut rabat de la restricțiile impuse de autorități nici cea mai mare unitate de învățământ din comuna Vadu Pașii. Pandemia a schimbat regulile începutului de an școlar, iar copiii, părinții și profesorii au fost nevoiți să se adapteze. Elevii au intrat în curtea școlii, la ore diferite, în funcție…
Read MorePREGĂTIRI PENTRU -žȘCOALA ÎN PARC-
Ce poate fi mai plăcut, pentru un copil, decât să îmbine școala cu o ieșire în natură? În noul an școlar, o parte dintre elevii buzoieni vor învăța în Parcul Tineretului din municipiul Buzău, la umbra copacilor, pe scaune din butuci, lângă un lac cu nuferi și lebede. Proiect al Primăriei Buzău, „Școala din parc” este pregătită să-și primească elevii. Primii sunt preșcolarii unei grădinițe cu sediul în renovare. Pentru ei, au fost amenajate clase în aer liber, chiar lângă lac, la umbra copacilor, desene de asfalt pentru ore de…
Read MoreÎNDEMN PENTRU PĂRINȚI
Primarul Constantin Toma face un apel către părinții ai căror copii urmează să înceapă luni școala sau grădinița. Într-un mesaj video postat pe pagina sa de socializare, cu doar câteva zile înaintea deschiderii anului școlar, edilul orasului Buzău îndeamnă părinții să-și ducă micuții la școală sau grădiniță, motivând că „žnimic nu poate înlocui prezența profesorului sau educatorului la cursuri”. Edilul spune că are încredere că directorii și consiliile de administrație ale școlilor și grădinițelor din municipiu vor lua cele mai bune decizii pentru organizarea orelor în pandemie. În municipiul Buzău,…
Read MoreÎNAPOI LA ȘCOALĂ
60 la sută dintre părinții din România vor ca școala să înceapă în format clasic, cu toți elevii în clase, cu toate că virusul nu a fost complet eliminat. Aceștia provin din Transilvania și Banat, unde infrastructura școlară le permite copiilor să învețe într-un schimb. Asta arată rezultatele sondajului de opinie „Înapoi la școală”, realizat recent de IRES. Cei mai mulți dintre părinții care sunt de acord cu începerea școlii în format hibrid sau doar online provin din sudul țării. Sondajul arată că 6 din 10 părinți sunt de părere…
Read MoreSPITALUL COVID RĂMÂNE ÎNCHIS
Vesti deloc bune pentru pacientii din zona Ramnicu Sărat. Spitalul Municipal nu se poate redeschide din cauza inmultirii cazurilor de COVID-19. Conducerea Spitalului din Rm Sărat a fost déjà informată printr-o adresă a Directiei de Sanatate Publica Buzau ca unitatea nu isi poate relua integral activitatea și va ramane in continuare spital suport pentru tratarea pacientilor infectati cu noul coronavirus. Autoritatile buzoiene au decis ieri infiintarea a doua sectii in cadrul Spitalului Judetean Buzau pentru tratarea cazurilor de COVID-19. Chiar și așa, Spitalul Municipal din Rm Sărat își va putea…
Read MoreSE REDESCHID GRĂDINIȚELE
Normele pentru redeschiderea grădinițelor, creșelor și unitatilor after school au fost publicate în Monitorul Oficial, ceea ce inseamna ca acestea pot fi de-acum deschise. Ordinul comun al celor trei miniștri, ai Educației, Muncii și Sănătății, cuprinde o serie de masuri de asigurare a igienei, distantarii si reguli sanitare, dar si obligații pentru personalul unităților. Traseul prin curtea unității până la intrarea si iesirea din incintă se va realiza pe un culoar bine delimitat si semnalizat, respectând normele de distanțare fizică. Copiii trebuie primiți individual de către persoana desemnată și preluați de…
Read MoreO AMERICANCĂ FACE AGRICULTURĂ BIO LA BUZĂU
O americancă stabilită de 15 ani în județul Buzău a dezvoltat o ingenioasă afacere cu legume și verdețuri Bio, care prinde tot mai mult teren în vreme de pandemie. Didi Deshaies conduce de mulți ani un ONG care ajută copii rămași pe drumuri într-un centru de plasament construit la Pănătău. Pentru că solariile și grădinile create cândva pentru aprovizionarea căminului de copii produc peste nevoile interne, asociația americancei oferă și altora hrana sănătoasă, pe baza unui abonament anual. Grădina bio se află în localitatea Poieni și are deja un portofoliu…
Read MoreCOPIII ȘI TINERII, AFECTAȚI EMOȚIONAL ÎN PANDEMIE
Pandemia de coronavirus i-a afectat din punct de vedere emoțional, într-o proporție covârșitoare, pe copii și adolescenți.  91% dintre ei trec prin experiențe tulburătoare din cauza COVID-19, conform unui studiu recent, la care au participat peste 100 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani din 13 țări, printre care si  România. Printre sentimentele pe care copiii și adolescenții intervievați le-au simțit în perioada pandemiei de coronavirus sunt stresul emoțional, anxietatea, furia, îngrijorarea si  incertitudinea. Conform studiului, trei factori importanți au avut un impact direct asupra stării…
Read MoreÎNSCRIERILE LA GRĂDINIȚĂ, ONLINE
Inscrierile in invatamantul prescolar se va face anul acesta online. Ministerul Educatiei si Cercetarii a stabilit calendarul inscrierilor copiilor care vor merge din toamna la cresa sau gradinita. Procedura debutează cu reînscrierea copiilor care urmează deja învățământul preșcolar. Părinții copiilor care acum sunt grupa mică sau grupa mijlocie îi pot reînscrie pe cei mici la grădiniță, pentru a urma grupa următoare, în perioada 25 mai „“ 5 iunie. Înscrierea în grădiniță a copiilor care nu au mai urmat până acum învățământul preșcolar se va desfășura în 3 etape. Prima etapa de înscriere la…
Read More