PREGĂTIRI PENTRU REDESCHIDEREA MUZEULUI JUDETEAN

Muzeul Județean de Istorie Buzău se va redeschide pentru public pe 2 iunie, iar pregătirile pentru întâmpinarea vizitatorilor în condiții de siguranță sunt pe ultima sută de metri. La intrarea în muzeu, pe holuri și în sălile cu exponate, s-au delimitat culoarele pe care vizitatorii trebuie să le parcurgă. Expozițiile sunt și ele gata să fie admirate de către buzoieni.

După două luni și jumătate de la suspendarea activității impusă de starea de urgență, instituția va primi din nou vizitatori, însă cu reguli bine stabilite. Cei care vor trece pragul muzeului de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu vor fi primiți în grupuri de câte trei, excepție făcând familiile cu mulți copii, iar angajații vor fi dotați cu viziere, măști și mănuși.

Tot pe 2 iunie, se redeschide și secția împrumut la domiciliu a Bibliotecii Județene Buzău, instituție care, de anul trecut, funcționează într-un centru comercial. Abonații pot verifica online dacă volumul căutat este disponibil, pentru a se evita deplasările inutile către sediul bibliotecii. Instituția a pus la dispoziție, pe site-ul propriu, un catalog online, care poate fi accesat de către cei interesați de pe laptop sau smartphone.

Related posts