CARANTINĂ LA RÂMNICELU

Criza generată de coronavirus se adâncește în județul Buzău. La mai puțin de o săptămână după introducerea în carantină a cartierului Poștă din municipiul Buzău, autorităţile au izolat, vineri noaptea, și satul Râmnicelu, de lângă Râmnicu Sărat. Asta, după ce reprezentanţii DSP Buzău au depistat un focar de Covid19 la o familie formată din șapte membri. Zeci de poliţişti, jandarmi și militari au format filtre pe drumurile care leagă Râmnicelu de celelalte localităţi şi au început patrulările în jurul satului. Odată cu plasarea satului în carantină, a fost închis și Drumul Național 22, care leagă municipiul Râmnicu Sărat de județul Brăila.
Pacientul zero din Râmnicelu este un bărbat în vârstă de 30 de ani, care pe 3 mai a fost confirmat pozitiv cu infecţie cu noul coronavirus, la Focşani, unde s-a prezentat pentru investigaţii medicale. Ancheta epidemiologică a identificat un număr de 6 contacţi ai acestuia, toţi din aceeaşi familie. Aceştia au fost confirmaţi pozitiv două zile mai târziu, pacienţii fiind internaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Măsura carantinării satului cu 3000 de locuitori a fost luată după ce un număr mare de membri ai comunităţii, contacţii celor şapte bolnavi, au refuzat testările şi izolarea la domiciliu.
Focarul de la Râmnicelu este al doilea declarat în mai puțin de o săptămână în județul Buzău. Ca și în cazul cartierului Poștă din municipiul Buzău, satul Râmnicelu a intrat în carantină după ce membri ai comunității rome au încălcat restricțiile de circulație. Pacientul zero de la Râmnicelu ar fi fost plecat cu usturoi în județul Suceava, zonă puternic lovită de pandemie.

Related posts