Autoritățile din Rm Sărat sunt în alertă după confirmarea unui caz de îmbolnăvire cu COVID 19 în comuna Râmnicelu. Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât în localitatea de lângă Rm Sărat există mai multe persoane contacti ai pacientului depistat cu coronavirus. Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta Rm Sărat a transmis, ieri, o adresa Prefecturii Buzau prin care a cere măsuri urgente pentru izolarea comunei Râmnicelu daca se constata, in urma unei anchete epidemiologice, că in zona exista un focar de COVID-19.
Autoritatile din Rm. Sarat consideră că anumite măsuri de precauție trebuie luate din timp pentru a se preintampina o eventuală răspândire a coronavirusului în cazul izbucnirii unui focar de COVID în zona Ramnicelu.
Reprezentanții Primariei susțin că nu pot îngrădi accesul locuitorilor comunei Ramnicelu in municipiul Rm. Sarat pentru aprovizionare, atât timp cât aceștia respecta Ordonantele Militare.
Deocamdata, Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta Rm. Sărat nu a primit niciun raspuns din partea Prefecturii Buzau. Administratia locala asteapta totuși o reactie din partea autoritatilor buzoiene în cazul în care se va confirma ca exista un focar de CVID-19 in zona Ramnicelu. In municipiul Rm. Sarat s-au luat, încă de ieri, masuri pentru limitarea unor potentiale pericole privind transmiterea intracomunitara. In zona Pietei Centrale a fost limitat accesul comerciantilor care vin din comuna vecina, iar autoritățile verifică dacă operatorii de transport de persoane care tranziteaza comuna Ramnicelu respecta masurile impuse de Ordonantele Militare.