În plină pandemie de coronavirus, nu doar medicii din spitale sunt expuși pericolului contaminării cu COVID 19, ci și medicii de familie. Se pare însă că aceștia au fost uitați de autorități. Deși trebuie să consulte în continuare pacienți cu alte boli, unele chiar grave, medicii de familie din județul Buzău nu au echipamente de protecție. Măști și mănuși sunt puține, iar de viziere și combinezoane nici nu poate fi vorba.
Medicii de familie spun că, prin natura muncii lor, sunt la fel de expuși infectării precum cadrele medicale din spitale. Reprezentanții Patronatului Medicilor de Familie au transmis un apel disperat chiar și Președinției României, însă fără succes.
În lipsa unor echipamente de protecție adecvate, personalul din cabinetele medicilor de familie din județ se protejează împotriva Covid 19 cu măști chirurgicale și mănuși donate de Crucea Roșie, Colegiul medicilor sau asociații umanitare.