Dr. Mihaela Neamţu, medic primar reumatologie: Este mult mai bine să tratăm în stadiile inițiale ale bolii decât în stadiile tardive

Dana Sin

Deşi sunt considerate boli ale persoanelor vârstnice, bolile reumatice afectează din ce în ce mai mulţi oameni activi, tineri şi chiar copii. Peste 600 de mii de români suferă de boli reumatice de tip inflamator, informează un comunicat de presă emis de Liga Română Contra Reumatismului. Bolile reumatice şi musculo-scheletale reprezintă cea mai frecventă formă de boală cronică, afectând aproximativ 1,7 miliarde de persoane la nivel global, cu o creştere de 45% în ultimii 20 de ani, se mai arată în document.

Bolile reumatice pot determina în timp incapacitate de muncă şi/sau dependența pacientului de familie, afectând sever calitatea vieții tuturor celor implicați. Tocmai din acest motiv, prezentarea timpurie la medic este esențială deoarece diagnosticul precoce şi tratamentul corect determină o evoluţie mai lentă sau chiar remisia bolii reumatice.

 

Lunar, la cabinetul de Reumatologie din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Buzău, coordonat de dr. Mihaela Neamţu, medic primar reumatologie, se prezintă aproximativ 600 de pacienţi – cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist în limita contractului cu CJAS Buzău, sau cu plată. Dintre aceștia aproape 50 la sută dintre bolnavi sunt tineri. În cadul unui interviu oferit ziarului Scurt pe 2, dr. Mihaela Neamţu ne spune, printre altele, și care este cel mai frecvent simptom care aduce pacientul la medic. 

Reporter: Dacă înainte când vorbeam despre reumatism ne gândeam la persoanele în vârstă ca fiind cele mai afectate de această afecțiune, mai nou se pare că sunt afectați din ce în ce mai mult și tinerii. Care este explicația?

Dr. Mihaela Neamțu: De obicei la tineri vorbim despre reumatism cu caracter inflamator. Nu se cunosc cauzele bolilor pe teren autoimun. Sunt  incriminați mai mulți factori la indivizi predispuși genetic. Reumatologul tratează pacienții de la 18 ani, sub această vârsta ei se află sub îngrijirea medicului pediatru/ reumatolog pediatru.

Rep.:  Care este simptomul care ar trebui să ne dea de gândit?

Dr. Mihaela Neamțu: Principalul simptom care aduce pacientul la medic este durerea care se împarte în două categorii: mecanică și inflamatorie. Mijloacele de diagnostic cuprind analize de laborator şi examene  imagistice (radiografii, ecografie musculo-scheletală, RMN, DXA). De multe ori, evaluarea este complexă, multi-disciplinară, având în vedere caracterul sistemic al multor afecţiuni autoimune şi prezenţa unor probleme medicale complexe.

Rep.:  Care sunt regiunile corpului cele mai afectate de reumatism?

Dr. Mihaela Neamțu: Cele mai comune localizări ale bolilor reumatice includ umeri, coate, genunchi, șolduri, glezne, articulații mici mâini și picioare, coloana vertebrală.

Rep.: Care este cea mai întâlnită formă a bolii reumatice inflamatorii care de obicei afectează tinerii?

 Dr. Mihaela Neamțu: Cei mai mulți pacienți pe care îi tratez pentru boli reumatice inflamatorii au poliartrita reumatoidă și spondilita anchilozantă.  Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie sistemică cronică cu etiologie necunoscută și patogenie autoimună care este caracterizată printr-o artropatie cu evolutie cronică, progresivă, deformantă, distructivă și manifestări sistemice multiple. Această boală reprezintă forma cea mai frecventă de reumatism inflamator, afectând aproximativ 1% din populație. Netratată sau tratată necorespunzator are, de obicei, evoluție severă și progresiv agravantă, generând durere și inflamație articulară, distrucții osteocartilaginoase definitive și handicap funcțional semnificativ. În ceea ce privește spondilita anchilozantă, aceasta este o boală inflamatorie cronică ce interesează predominant coloana vertebrală, dar și articulațiile periferice, caracteristica majora fiind afectarea precoce a articulatiilor sacroiliace.

Rep.: Copiii pot fi afectați de bolile reumatice autoimune?

Dr. Mihaela Neamțu: Da, copiii pot fi și ei afectați de boli autoimune reumatice. Vorbim aici despre artrita idiopatică juvenilă, care este cea mai frecventă boală reumatică cronică la copil. Această afecțiune reprezintă un grup heterogen de afecțiuni caracterizate prin durere, tumefiere și limitarea mobilității articulațiilor, persistente în timp. În formele ei severe, artrita idiopatică juvenilă determină întarzierea creșterii, deformări articulare, complicații oculare și dizabilitate permanentă. O proporție însemnată a copiilor cu artrită idiopatică juvenilă dezvoltă distrugeri articulare ce necesită protezare precoce.

Rep.: Grija pentru sănătatea articulațiilor este bine să debuteze înainte ca deteriorările structurilor articulare să devină ireversibile. Prin urmare, de la ce vârstă ar trebui să ne îngrijim de articulații?

 Dr. Mihaela Neamțu: Pacientul trebuie să se prezinte la medic de la primele simptome ale bolii pentru ca diagnosticul și tratamentul precoce să aibă rezultatele scontate. Este mult mai bine să tratăm în stadiile inițiale ale bolii decât în stadiile tardive, când se instalează distrucții articulare ce duc la afectarea calității vietii pacienților.

Termenul de reumatism este folosit ca să descrie dureri şi probleme la încheieturi, oase şi muşchi. Reumatismul nu este o boală în sine, ci o denumire generală care arată că ceva nu este în regulă. Există peste 200 de boli reumatice (numite şi afecţiuni musculo-scheletice sau articulare), care afectează numai în Europa peste 100 milioane de persoane.

 

Reumatologia este specialitatea care se ocupă cu depistarea, diagnosticarea, tratarea şi recuperarea bolnavilor cu suferinţe nonchirurgicale ale aparatului locomotor. Principalele grupe de  afecţiuni de care se ocupă reumatologia sunt patologia degenerativă  (artoza cu diversele ei localizări), patologia articulară şi a țesuturilor moi (tendinite, bursite, periartrite, epicondilite), patologia prin depunere de cristale (guta şi pseudoguta), patologia infecțioasă articulară (artrite infecţioase afectarea articulară în boala Lyme, tuberculoza), patologia metabolică (osteoporoza) și patologia inflamatorie autoimună (PR-poliartrită reumatoidă, SA-spondilită anchilozantă, APS-artrită psoriazică, AR-artrită reactivă, LES-lupus eritematos sistemic, SCL-scleroza sistemica, PM/DM-polidermatomiezită, vasculite).

 

Related posts

Leave a Comment