Într-un sport buzoian tot mai sărac și din ce în ce mai vitregit de rezultate remarcabile, există totuși sportivi buzoieni care reușesc să facă performanță la nivel internațional, însă la sporturi individuale. Ovidiu Ionescu este, cu certitudine, unul dintre sportivii care fac cinste acestui județ. Buzoianul a reușit weekend-ul trecut o performanță de excepție: a câștigat medalia de bronz alături de o altă sportivă valoroasă, Bernadette Szőcs, la proba de dublu-mixt a europenelor de seniori. La europenele de la Budapesta, reprezentativa României a reușit un total de patru medalii: una de aur, prin Daniela Dodean, la dublu-mixt, și trei de bronz. Într-un scurt interviu acordat în exclusivitate săptămânalului „Scurt pe 2”, Ovidiu Ionescu își exprimă impresiile în legătură cu recent încheiatul Campionat European de seniori.
Reporter: Ovidiu, ce înseamnă pentru tine succesul obținut la Europene, alături de Bernadette Szőcs?
Ovidiu Ionescu: Această medalie înseamnă foarte mult pentru mine, ca de altfel toate medaliile obținute până acum. Este o încununare a întregii munci depuse în ultima perioadă, și mi-a dovedit, mai ales după Jocurile Olimpice, că mă aflu într-o perioadă bună a carierei.
Rep.: Este prima dată când joci la dublu-mixt alături de Bernadette?
Ovidiu Ionescu: Nu, nu este prima oară. De 4 ani jucăm împreună la proba de dublu-mixt, la toate competițiile internaționale. Noi mai aveam deja o medalie europeană de bronz, obținută în 2012.
Rep.: În semifinala împotriva cuplului Daniela Dodean Monteiro / Joao Monteiro, adversarii nu v-au dat prea multe șanse. Ce au avut în plus față de voi?
Ovidiu Ionescu: Dana și Joao sunt doi jucători foarte experimentați. Ca dovadă stă și faptul că sunt actualii campioni europeni. Este adevărat, nu a fost nici ziua noastră cea mai bună, însă, după cum am spus, ei doi sunt o echipa puternica și greu de învins.
Rep.: Nu ați scăpat nici la acest turneu de jucători asiatici, de data aceasta legitimați la echipe naționale din Europa. Care este părerea ta în legătură cu acest fenomen?
Ovidiu Ionescu: Acest fenomen este predominant la feminin, un exemplu concret fiind ocupanții podiumului de anul acesta de la Europene. La concursurile feminine, pe podiumul de premiere au fost 3 chinezoaice iar a probele masculine, niciunul.
Rep.: Ovidiu, cum a fost organizat Campionatul European de tenis de Masă din Ungaria? Ce ți-a plăcut și ce nu ți-a plăcut?
Ovidiu Ionescu: Sincer, este unul dintre cele mai bune campionate europene la care am participat. Sala de joc o cunoșteam deja, participand la un concurs internațional acum un an. Consider că s-au ridicat la nivelul ediției precedente din Rusia, pe care o consider un etalon în ceea ce privește organizarea unei competiții de anvergură în Europa.
Rep.: Naționala feminină de tenis de masă a disputat recent partida împotriva Greciei într-un studio al televizunii române. Cum ți se pare această idee?
Ovidiu Ionescu: O consider o idee inedită! Voi avea ocazia și plăcerea să joc și eu în același loc, marți, 1 noiembrie 2016, împotriva Cehiei. Sper să participe cât mai multă lume și să facem meciuri frumoase!
Rep.: Ce urmează pentru tine în perioada următoare? La ce alte evenimente majore vei mai participa până la sfârșitul anului?
Ovidiu Ionescu: Toate competițiile majore s-au încheiat pe anul acesta. Voi mai participa la un concurs internaȚional in Suedia, plus două meciuri pentru naționala României în campania de calificare pentru Europenele de anul viitor. În rest, mă voi concentra pe meciurile din campionatul și Cupa Germaniei.
Interviu realizat de Leonard Bunilă