PROVOCĂRILE NOULUI MODUL ȘCOLAR

Cel de-al doilea modul școlar a venit cu o serie de provocări pentru elevii Școlii  Gimnaziale ”Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat. Pe lângă activitatea didactică zilnică, elevii vor fi angrenați în diverse proiecte educative și sportive menite să le dezvolte abilitățile sociale și creative. De asemenea, activitățile din cadrul proiectului Erasmus reprezintă o parte integrantă din procesul de educației, oferind beneficii majore atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Proiectul derulat de unitatea de învățământ urmărește dezvoltarea competențelor pentru mediu, digitalizarea învățământului din perspectiva incluziunii și formarea în rândul elevilor a unui stil de viață sustenabil.

Odată cu noul modul școlar, unele clase au primit și colegi noi, în urma procesului de transfer al unor elevi.

În perioada următoare, se așteaptă și instituirea noilor măsuri de sistematizare rutieră pe strada 22 Decembrie. Modificările sunt menite să ducă la fluidizarea traficului din zona școlii.

De asemenea, reprezentanții Școlii Gimnaziale ”Vasile Cristoforeanu” se pregătesc și pentru Sărbătorile de iarnă, perioadă care va aduce o atmosferă festivă în clase, transformând modul de predare într-unul mai interactiv.

Related posts