Începând cu 1 ianuarie 2028, în municipiul Râmnicu Sărat se vor elibera autorizații de funcționare pentru desfășurarea activității de jocuri de noroc tradiționale de tip slot-machine și video-loterie, în locația de pe strada Stadionului, nr. 8, zona complexului sportiv, sau în alte locații aflate tot în proprietatea municipiului, la periferia orașului. Până atunci, jocurile de noroc vor funcționa în spații situate la cel putin 50 de metri de unitățile de invațământ, culte religioase, unități sanitare și dacă îndeplinesc dispozițiile legale în domeniu.
Regulamentul privind desfășurarea activităților de jocuri de noroc în municipiul Rm Sărat a fost aprobat recent de către Consiliul Local.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Locală Râmnicu Sărat, la nivelul municipiului își desfășoară activitatea 41 de operatori economici care au deschise spații destinate jocurilor de noroc.
