Buzoienii care sperau să aibă un centru medical de permanență aproape de casă, pe B-dul Nicolae Bălcescu, trebuie să își ia gândul. Deși proiectul a fost anunțat de Consiliul Județean ca o soluție pentru cazurile care nu reprezintă urgențe majore, planul inițial a fost abandonat. Conducerea CJ Buzău a întors foaia și susține acum că o astfel de unitate în afara spitalului ar fi total … ineficientă.
Noua strategie arată că acest centru va fi ridicat, foarte probabil, chiar în curtea Spitalului Județean, în baza unui consorțiu semnat cu Spitalul Universitar. Rolul lui ar trebui să fie cel de triaj. Mai exact, pacienții cu probleme ușoare ar trebui opriți aici, pentru a nu mai bloca activitatea din U.P.U sau din secțiile spitalului, unde gradul de adresabilitate este deja foarte ridicat.
Rămâne de văzut cum va funcționa această mutare în realitate. Criticii proiectului se întreabă însă de ce a fost nevoie de atâta timp pentru ca autoritățile să realizeze că prima locație nu era bună și dacă aducerea tuturor pacienților în aceeași curte aglomerată a spitalului va rezolva cu adevărat aglomerația de la Unitatea de Primiri Urgențe a unității medicale.
