Tensiune maximă în Consiliul Local Buzău la votul pentru adoptarea bugetului municipiului pe acest an. Mărul discordiei a fost Școala privată ,,Spectrum” căruia primarul Constantin Toma ar fi dorit să îi aloce peste o jumătate de milion de euro, deși unitatea are numai 17 elevi. Surpriza a venit însă la vot. Doi consilieri ai majorității PSD, Teodor Cojocaru și Bogdan Hudițoiu, au făcut front comun cu opoziția și au blocat investiția. Aceștia au depus un amendament prin care au cerut ca banii să ajungă la școlile de stat, nu în conturile unei entități private.
Vădit cotrariat de mișcarea îndrăzneață a colegilor săi de partid, primarul Constantin Toma și-a expus punctul de vedere, în speranța că proiectul va fi votat.
Argumentele primarului au fost imediat contrate de alți doi consilieri, dar din opoziție. Ei au vorbit despre o ,,sumă colosală” irosită pe clădiri deja reabilitate, în timp ce școlile publice cu sute de elevi așteaptă finanțare.
După un alt schimb dur de replici, proiectul privind investiția în școala privată ,,Spectrum” a fost respins cu 16 voturi ,,PENTRU”.
Aprobat cu două luni întârziere, bugetul municipiului Buzău, în valoare de 180 de milioane de euro, va fi direcționat, în proporție de 64%, către investiții.
