Primăria Buzău nu renunță la proiectul contractării unei case de avocatură pentru reprezentarea în procesele cu polițiștii locali și Contractul M100. Deși Prefectura Buzău a cerut anularea hotărârii adoptate de Consiliul Local Municipal privind angajarea casei de avocatură, autoritățile locale merg mai departe.
Consiliul Local Municipal Buzău a aprobat, recent, într-o ședință extraordinară, un proiect care vizează doar completarea hotărârii adoptate în luna februarie, prin introducerea unor plafoane minime și maxime pentru plata serviciilor juridice, pentru fiecare dosar în parte, așa cum ceruse Prefectura. Primăria Buzău s-ar mai putea confrunta însă și cu alte probleme juridice după ședința extraordinară. Un consilier PNL a atras atenția că Primăria Buzău riscă să se aleagă cu un nou proces deoarece ședința nu ar fi avut cvorum legal constituit. Mai exact, doi dintre consilierii PSD nu au fost prezenți fizic în sală, ci telefonic.
Inițial, la începutul ședinței, s-a constatat absența a trei consilieri PSD: Călin Iosif, Bogdan Hudițoiu și Dragoș Giurgea. Secretarul Primăriei Buzău, Eduard Pistol, a încercat să îi contacteze, dar fără succes. În cele din urmă, consilierii Bogdan Hudițoiu și Dragoș Giurgea au fost sunați de viceprimarul Ionuț Apostu și întrebați dacă vor să participe la vot. Cei doi nu au participat însă la ședință online, ci doar și-au exprimat votul verbal, la telefon, la început de ședință.
Conform legii, Prefectura Buzău va analiza hotărârea Consiliului Municipal și va decide dacă aceasta a respectat normele astfel încât să fie emis aviz de legalitate sau dacă va fi atacată în instanța de contencios administrativ.
