Au participat la o activitate plăcută, antrenantă, dar și educativă în aer liber. Este vorba despre elevii Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat, care au fost provocați, în cadrul Programului național ”Săptămâna Verde”, la o vânătoare de comori. Împărțiți pe echipe, elevii au transformat o ieșire în aer liber într-o adevărată aventură de explorare. În urma unor indicii primite, tinerii au căutat diverse elemente ce le-au stimulat atenția, orientarea în teren, spiritul de echipă, dar și atenția pentru mediul înconjurător.
Programul național „Săptămâna Verde” oferă posibilitatea derulării unor activități de educație pentru mediu, cu scopul conștientizării schimbărilor climatice, protejării naturii, reciclării și reducerii risipei prin metode non-formale.
”Vânătoarea de comori” a reprezentat pentru tineri un bun prilej de a explora zona din apropierea Parcului Central, a colegiului în care învață, dar și de a descoperi diferite monumente istorice.
Jocul interactiv a fost și o oportunitate pentru membrii echipelor să lucreze împreună, să descopere anumite lucruri din oraș și se bucure de timpul petrecut în natură.
Participanții s-au declarat încântați că au participat la o activitate captivantă și educativă în același timp.
Pe lângă conectarea cu natura, activitatea derulată în aer liber de elevii Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță” a promovat dezvoltarea abilităților sociale, de comunicare și colaborare în echipă.
