TURISMUL BUZOIAN, UN VIS AL AUTORITĂȚILOR JUDEȚULUI

Renașterea și dezvoltarea turismului buzoian – este un vis pe care autoritățile județului doresc cu ardoare să-l îndeplinească. O recunoștea de altfel, în urmă cu aproape un an,  chiar zimniceanca Mariana Prună, la puțin timp după preluarea conducerii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Ținutul Buzăului”.

Obiectivul responsabililor în promovarea și dezvoltarea turismului este acela de a transforma Buzăul, de la un judeţ de tranzit, la o destinaţie turistică.

Important este că există dorința și speranța ca turismul buzoian să depășească granițele județului, ale țării și chiar să ajungă la urechile străinilor.

Și pentru a demonstra că-și doresc cu ardoare ca Buzăul să nu mai fie un județ doar de tranzit, recent, într-un demers de promovare a patrimoniului natural, cultural și istoric, autoritățile județului au înscris în ediția de anul acesta a competiției „Destinația Anului 2026”, șase obiective turistice.

Astfel, la categoria ,,Tărâmuri fermecate” a fost trecut Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului. Siriul a fost inclus la categoria ,,Sate de poveste”. Nu au fost uitate așezările rupestre din Munții Buzăului, ca obiectiv de patrimoniu istoric, inclus la categoria ,,Sanctuare ale Istoriei”. Muzeul Chihlimbarului de la Colți este trecut ca un obiectiv cu rol educativ pentru categoria ,,Tărâmul cunoașterii”. Nu au fost omiși de pe listă Vulcanii Noroioși, un obiectiv ce oferă turiștilor experiențe autentice în aer liber. Această atracție geologică a fost aleasă de județ pentru categoria ,,Comori naturale”. Casa cu Blazoane de la Chiojdu, o adevărată emblemă a  turismului cultural prin valoarea artistică, arhitecturală și simbolică,  a fost trecută la categoria ,,Landmark”.

Trebuie reținut aici un aspect și anume acela că, la această ediție, interesul a fost mai mare ca niciodată, peste 250 de destinații din aproape toate județele țării fiind înscrise în competiție. Prin urmare, pentru ca măcar unul dintre obiectivele turistice propuse să fie ales ca „Destinația Anului 2026”, Consiliul Județean Buzău va investi masiv financiar. După etapa nominalizărilor, urmează selecția destinațiilor care vor ajunge în finală, în special pe baza numărului de recomandări primite de la public și juriu.

Related posts