Problemele alimentării cu apă potabilă din mai multe zone din județul Buzău readuce în atenția autorităților proiectul strategic privind alimentarea cu apă potabilă în județ. Este vorba despre „Apeductul Siriu”, investiție care ar trebui să fie derulată, în comun, de Compania de Apă Buzău și Consiliul Județean Buzău. Punerea în aplicare a acestui proiect necesită implicarea mai multor ministere, inclusiv a operatorului regional de apă și canalizare, dar și o sursă de finanțare care nu ține de Administrația Fondului pentru Mediu. De asemenea, proiectul va impune luarea unor măsuri care ar putea genera nemulțumiri în rândul oamenilor din zonă. Spre exemplu, la realizarea acestei investiții va lua parte și Transelectrica, companie națională ce va avea de efectuat, în zona Barajului de la Siriu, lucrări ample pentru implementarea unei rețele puternice de electricitate.
Apeductul va porni din lacul de acumulare Siriu, va coborî prin localitățile de pe Valea Buzăului până în orașul reședință de județ, iar apoi va trece prin zona de est a Bărăganului, până spre Câmpia Râmnicului. Președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, dă de înțeles că în aproape toată zona Văii Buzăului ar urma să se facă exproprieri, pentru a fi pusă în funcțiune o nouă rețea de electricitate necesară implementării masterplanului.
Realizarea apeductului s-ar impune de urgență, în contextul în care utilizarea intensă a îngrăşămintelor chimice în agricultură au făcut ca apa din pânza freatică să devină chiar inutilizabilă în anumite zone ale județului Buzău.
