Procesiune impresionantă, astăzi, în municipiul Buzău, de Bobotează! Sute de credincioși au mers la malul râului Buzău, unde se spune că a fost martirizat, cu peste 1.600 de ani în urmă, Sfântul Sava Gotul, pentru a asista la sluba de sfințire a apei. Dacă pe malul râului s-au aliniat șefii administrației locale și județene, oamenii de rând au stat răbdători, în noroi, în spatele gardurilor, în așteptarea momentelor culminante ale zilei: aruncarea crucii și luarea unei sticle din apa sfințită. Slujba religioasă de sfinţire a râului şi a butoaielor umplute cu Aghiasmă Mare, programată spre miezul zilei, a fost întârziată aproape un sfert de oră, în așteptarea Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei, Înalt Preasfinția Sa Ciprian. Acesta a sosit cu mașina chiar până într-o zonă în care noroiul de pe drum nu i-au pus în pericol veșmintele. În timpul slujbei, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei i-a stropit cu generozitate pe credincioși cu buchetele de busuioc înmuiate în apă, în timp ce participanții la slujbă încercau să înregistreze momentul cu telefoanele mobile.
Anul acesta, 14 tineri s-au încumetat să intre în apele reci ale râului Buzău, ca să aducă la mal crucea aruncată de preot. Un tânăr din municipiul Buzău, care a participat pentru prima dată la tradiționala ceremonie, a reușit să ajungă primul la crucea de lemn.
Ca și anul trecut, slujba de Bobotează de la malul râului Buzău a avut loc lângă un monument impresionant construit prin contribuția enoriașilor de la Catedrala „Sf. Sava”. Se spune că râul Buzău este singura apă curgătoare sfântă prin sacrificarea în anul 372 a lui Sava Gotul, un credincios ale cărui minuni i-a speriat pe năvălitorii goţi. Slujbele de sfinţire de la malul râului Buzău au început imediat după Revoluţie. Imediat după slujbă, buzoienii au stat la coadă, în mod organizat, pentru a lua apă sfințită. Credința populară spune că apa sfințită de Bobotează nu se strică niciodată și are puteri tămăduitoare.
