Sunt pasionați de lumea tehnologiei și a programării, și muncesc continuu pentru a participa la diferite concursuri de robotică. Este vorba despre elevii Clubului de robotică a Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat, care s-au remarcat la toate competițiile la care au participat de-a lungul anilor. Și în acest sezon, pe baza unei teme primite, elevii au construit un robot cu care se pot mândri.
Robert Păvăloiu este pasionat de tehnologie din copilărie și și-a dorit să facă parte din echipa de robotică de când a devenit elevul Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță”.
În perioada următoare, reprezentanții Clubului de robotică vor organiza și vor participa la mai multe evenimente.
Elevii stabilesc și întâlniri cu bobocii colegiului pentru a-i iniția în tainele roboticii.
Pentru participarea la etapele importante ale unei competiții, elevii trebuie să se muncească și să se implice activ, pentru ca în final să obțină rezultatul propus.
Echipa “BoogeyBots’ a Colegiului Național „Alexandru Vlahuță” s-a înființat în anul 2018 și este coordonată de profesorul Foarfecă Guniță, directorul adjunct al unității de învățământ. De la înființare și până în prezent, elevii au proiectat, au construit și au programat proprii roboți, dar au ajuns să participe și la concursuri importante la nivel național.
