Buzoienii pasionați de alergare sunt invitați, pe 15 noiembrie, să ia startul la una dintre cele mai așteptate competiții sportive din județ, ajunsă deja la ediția cu numărul șapte – IstrițaXscape. Evenimentul îmbină plăcerea mișcării cu frumusețea naturii, oferind participanților ocazia de a descoperi peisajele spectaculoase de toamnă ale Buzăului.
Competiția va include trei probe, potrivite pentru toate nivelurile de pregătire: o cursă de 10 km, cu 350 metri diferență de nivel, alta de 24,6 km, cu 900 metri diferență de nivel, precum și o cursă de 39 km, cu 1800 metri diferență de nivel.
Marele premiu al întrecerii este un ceas sport. De asemenea, organizatorii pregătesc și o surpriză: o tombolă specială ce va avea loc în cadrul festivității de premiere, la care vor participa toți concurenții.