AFLATE ÎN PARAGINĂ, READUSE LA VIAȚĂ

Fostele clădiri în care au funcţionat punctele termice din municipiul Buzău vor fi reabilitate pentru a putea fi închiriate. Respectivele imobile au fost închise începând cu 2016, iar de atunci s-au degradat văzând cu ochii. Unele nici nu mai pot fi readuse la viață și vor fi demolate, însă altele ar putea fi reabilitate și oferite spre închiriere, pentru a aduce bani la bugetul local.

Activiștii civici propun însă Primăriei ca aceste puncte termice să fie conservate, pentru a fi reactivate odată ce va fi interzisă folosirea centralei de apartament, așa cum dorește Uniunea Europeană.

Reabilitarea punctelor termice din oraș a ridicat unele semne de întrebare și din partea unor consilieri locali, la ședința de luna trecută.

O altă propunere cu privire la punctele termice a fost tranformarea lor în parcări, însă această idee a fost abandonată din cauza costurilor mari ale investițiilor.

Related posts