Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, alături de Protoieria Râmnicu Sărat și Primăria Râmnicu Sărat, îi invită pe râmniceni să participe la Procesiunea religioasă cu Sfântul Epitaf al Maicii Domnului, organizată cu ocazia praznicului „Adormirea Maicii Domnului”. Evenimentul religios închinat Maicii Domnului are loc joi, 14 august, în Ajunul Sărbătorii ,,Adormirea Maicii Domnului”. Procesiunea religioasă pe străzile Râmnicului va începe la ora 21.00, după ce la ora 17.00, la Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, se va oficia slujba religioasă. Pe timpul procesiunii, credincioșii vor urma un traseu déjà cunoscut: strada . Pieței → Bulevardul Digului → strada Mihai Eminescu → Rond Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” → Primărie → strada Principele Ferdinand → strada Primăverii și revenire la biserică.
Pe 15 august, creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare în care se comemorează adormirea și proslăvirea prin ridicarea cu trupul la cer a Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului a fost luată de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești. Maica Domnului este proclamată oficial ocrotitoarea municipiului Râmnic Sărat.