SITUAȚIE SUB CONTROL

Situația este sub control la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Este opinia reprezentanților unității medicale care au  au fost invitați la cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal pentru a prezenta situația spitalului. Ei spun că spitalul nu înregistrează datorii, deține materialele sanitare și stocuri de medicamente necesare pacienților.

Adrian Danielescu, managerul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat consideră că pacienții și aparținătorii acestora trebuie să fie informați despre toate dotările unității. Un lucru important îl reprezintă și faptul că cei interesați pot realiza investigații CT și RMN în cadrul unității.

O situație cu adevărat gravă s-ar putea înregistra la începutul anului viitor, dacă 14 medici ajunși la vârsta pensionării nu vor  mai putea lucra în spital. Dacă se va ajunge în această situație, s-ar putea închide Secția de Pediatrie, dar și altele din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat.

Conducerea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat colaborează împreună cu autoritățile locale pentru a optimiza activitatea unității și a rezolva problemele cu care se confruntă pacienții.

Related posts