Creșterea taxei pe valoare adăugată ar putea fi o măsură bună, prin care s-ar aduna mai mulți bani bani la bugetul de stat. Este opinia primarului municipiului Buzău Constantin Toma, care consideră că prin această măsură ar crește și credibilitatea statului roman în fața pretențiilor Uniunii Europene.
Pe de altă parte, majorarea TVA va aduce și costuri mai mari pentru municipalitatea buzoiană, ceea ce va afecta destul de serios bugetul Primăriei. Constantin Toma spune că, și în aceste condiții, unele investiții, deja demarate, nu mai pot fi oprite. Asta chiar dacă unele proiecte sunt realizate din propriul buget, iar la altele există o cotă de finanțare a municipalității care nu este deloc de neglijat.
Potrivit proiectului de guvernare, noul Executiv nu va majora, pentru moment, taxa pe valoare adăugată. Vor exista însă doar două cote de TVA. O variantă de lucru prevede TVA de 9% pentru alimente, medicamente, energie și lemn de foc, în timp ce toate celelalte produse și servicii ar urma să aibă un TVA de 19%.