Peste 1000 de kilometri. Este rețeaua de drumuri forestiere pe care le administrează Direcția Silvică Buzău, cea mai mare fiind în raza ocolurilor silvice din Gura Teghii, Cislău şi Nehoiu. În perioada verii, Vârful Penteleu şi Lacul Vulturilor, din munţii Buzăului, reprezintă principalele atracţii pentru turiștii care ajung în zonă, mai ales cu autoturismele. Reprezentanții Direcției Silvice Buzău atrag atenția că, făcând excepție unele zone, accesul cu mașina, ATV – uri sau motocicleta pe drumurile forestiere, este strict interzis.
Afirmația vine în contextul în care, din primăvară și până în toamnă inclusiv, drumurile forestiere sunt luate cu asalt de către pasionații de ,,cai putere” avariindu-le serios cu bolizii lor. Acest lucru duce automat la imposibilitatea autorităților de a interveni prompt în situații de urgență precum incendii sau calamități naturale.
Din acest motiv, Direcția Silvică analizează construirea unor noi drumuri, având drept scop accesibilitatea mai facilă în fondul forestier, care ar putea fi afectat și la care ar fi nevoie să se intervină urgent.
Potrivit codului silvic, accesul public în fondul forestier naţional cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este permis doar în cadrul activităţilor sportive, de recreere şi turism organizate, care se pot practica pe drumurile forestiere sau pe trasee special marcate şi omologate, dar numai cu acordul şefului ocolului silvic, sau a proprietarului zonei respective, care, la rândul său, trebuie să aibă acceptul administratorului ocolului silvic. Prin cele 7 ocoale din subordine, Direcția Silvică Buzău asigură managementul forestier pentru o suprafață de peste 66.670 de hectare de pădure ce aparține statului și aproape 20.000 de hectare de păduri particulare.