A CRESCUT NUMĂRUL DATORNICILOR LA BUGETUL LOCAL

În ultima perioadă, datornicii devin tot mai numeroși la Râmnicu Sărat. Numărul persoanelor care nu reușesc să-și plătească taxele și impozitele locale a crescut de la an la an. Situația financiară cu care se confruntă cetățenii, dar și rata inflației care s-a aplicat la valoarea taxelor și impozitelor locale, se află printre principalele cauze care au dus la neplata datoriilor către bugetul local. Reprezentanții Serviciului Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Râmnicu Sărat recomandă tuturor contribuabililor să-și achite la timp datoriile pentru a nu  risca să ajungă în situația de a fi executaţi silit sau să se trezească cu popriri pe cont.

De asemenea, sunt persoane care înregistrează datorii la plata amenzilor și nu vor să aplice regula achitării cu prioritate a amenzilor față de alte obligații fiscale.

Pentru a recupera debitele restante la bugetul local, Serviciul Taxe și Impozite Locale este nevoit să demareze acțiunea de executare silită a restanțierilor.

Reprezentanții Serviciului Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Râmnicu Sărat amintesc debitorilor restanți că li se calculează majorări de întârziere până la data plății restanțelor.

Related posts