”Ziua Independenței Naționale a României” a fost marcată, sâmbătă, și în municipiul Râmnicu Sărat. Armata, oficialități județene și locale, unități de învățământ și instituții publice locale au sărbătorit această zi cu însemnătate istorică deosebită, în care România și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman, marcând unul dintre cele mai importante momente din istoria națională. Ceremonia militară și religioasă a avut loc la ,,Monumentul eroilor,, de la Cimitirul ,,Eternitatea,, din Râmnicu Sărat. Festivitățile au debutat cu slujba religioasă.
Autoritățile din Rm. Sărat s-au înclinat cu respect şi recunoştinţă în faţa eroilor neamului românesc. La eveniment au fost prezente și oficialități județene.
La eveniment au participat reprezentanții ai Parlamentului României, Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, Primăriei Municipiului Buzău, Consiliului Județean Buzău, Instituției Prefectului, Garnizoanei Buzău, dar și cei ai Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război, ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, cei ai Asociației Naționale Cultul eroilor ”Regina Maria” , cei ai Asociației Cercetașilor Militari în rezervă și în retragere, dar și cei ai Asociației Parașutiștilor ”Șomii”. La eveniment au mai participat Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Jandarmeria, Fundația ,,Mareșal Alexandru Averescu”, Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale, precum și alte asociații și instituții publice.
În cadrul ceremoniei, fanfara militară a prezentat un moment artistic.
După evenimentul organizat la ”Monumentul eroilor,, de la Cimitirul ,,Eternitatea”, autoritățile locale, elevi și reprezentanții instituțiilor subordonate Primăriei Râmnicu Sărat au adus un omagiu eroilor neamului la un monument mai puțin cunoscut, din Parcul Central. Monumentul are inscripționat atât anul 1913, amintind de memoria eroilor căzuți în timpul războaielor balcanice, cât și anul 1877, marcând Războiul de independență.
Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoria României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.