Spitalul Județean de Urgență Buzău a implementat, de la începutul acestei luni, un sistem digital modern, pentru a afla gradul de satisfacție al pacienților și aparținătorilor. Chestionarul on-line este destinat pacienților internați, persoanelor care se prezintă pentru consult în Ambulatoriul de Specialitate și celor care se prezintă la Unitatea Primiri Urgențe a unității medicale.
Reprezentanții Spitalului Județean Buzău recunosc că există o problemă în ceea ce privește comunicarea cu pacienții și cu aparținătorii, iar pentru a rezolva această problemă unitatea medicală mai are în vedere punerea la punct a unui alt sistem de informare.
După valul de critici lansate în ultima perioadă, în special în mediul on-line, la adresa comportamentului cadrelor medicale, conducerea Spitalului Județean Buzău a anunțat că va implementa o altă măsură menită să remedieze acest aspect.
Recent, președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, a declarat că vor fi luate măsuri și împotriva persoanelor care vin la spital și au un comportament nepotrivit la adresa cadrelor medicale. Printre acestea se numără suplimentarea angajaților firmei de pază cu care spitalul are contract și punerea la dispoziția cadrelor medicale a unui buton pe panică pe care îl pot activa, dacă situația o impune.