Primul spectacol de teatru din acest an al Teatrului ,,George Ciprian” din Buzău se va juca cu casa închisă. Premiera ,,Te vreau”, programată sâmbătă, 15 martie, de la ora 18:00, este o comedie antrenantă scrisă de unul dintre cei mai talentați dramaturgi din noul val al comediografilor francezi, Sebastien Castro.
Comedia ,,Te vreau” are un subiect cât se poate de incitant. Un mesaj trimis greșit către o fostă iubită declanșează haos în viața unui tânăr în cel mai comic mod posibil. La aceasta se adaugă și curiozitatea unui vecin prea insistent, reacția explozivă a noii iubite și o serie de încurcături care escaladează rapid. Ce poate fi mai savuros decât să fii martor la acest spectacol plin de ritm, umor și surprize? Experimentatul regizor Paul Chiribuță recunoaște că în spatele acestei piese se află multă muncă. Primii pași au fost făcuți în urmă cu mai bine de un an de zile.
Cu un decor semnat de Andrada Chiriac și cu un ritm amețitor de situații comice, „Te vreau” promite aproape două ore de râs garantat. Vorbim despre un spectacol efervescent, susținut de o distribuție remarcabilă: Lucian Ghimiși, Silviu Biriș, Gavril Pătru/Cosmin Pană, Alexandra Sălceanu, Gabriela Porumbacu și Andreea Telehoi. Căsătorit cu o buzoiancă, Silviu Biriș cunoaște preferințele și gustul rafinat al publicului și consideră că acest spectacol va încânta întreaga audiență. Actorul Lucian Ghimiși recunoaște că are emoții, pentru că publicul îl oblige să se ridice la cel mai înalt nivel al așteptărilor.
Spectacolul reprezintă, pe de altă parte, și o rampă de lansare a unuia dintre cei mai tineri actori din distribuție. Următoarea reprezentație a spectacolului ,,Te vreau” va avea loc joi, 26 martie, de la ora 19.00.