PREZENȚI LA DOUĂ TÂRGURI DE TURISM

Și în acest an, Consiliul Județean Buzău participă la două importante târguri de turism. Este vorba despre Târgul Internațional de Turism de la Chișinău, care va avea loc în perioada 14–16 februarie, și la Târgul de Turism al României, care se va desfășura în perioada 20 – 23 februarie 2025. Sub sloganul „Descoperă Buzăul”, standul Consiliului Județean Buzău din cadrul Târgului de Turism al României va prezenta publicului delicioasele produse tradiționale românești, care atrag turiștii datorită gustului intens și autentic. În colaborare cu producătorii locali, vor fi organizate la stand degustări de cârnați de Pleșcoi, covrigi de Buzău, ghiudem, babic și multe altele.

De asemenea, alături de producătorii buzoieni, vor fi organizate degustări de vinuri, care cu siguranță vor uimi chiar și cele mai bine antrenate papile gustative. Nu vor lipsi nici momentele artistice și dansurile tradiționale din zona noastră, Ansamblul folcloric Plaiurile Mioriței urmând să susțină un moment artistic pe scena Târgului de turism chiar în prima zi.

 

 

Related posts