Percheziții peste percheziții, la Buzău, după instalarea unui nou șef al Inspectoratului Județean de Poliție. La începutul acestei săptămâni, mascații au descins în Râmnicu Sărat și Brăila, iar 3 buzoieni au fost reţinuți pentru trafic de produse sau substanţe periculoase. Alte 4 percheziții, au avut loc miercuri, în județele Buzău și Brăila, la domiciliile unor persoane bănuite de tâlhărie calificată, furt calificat și tentativă la furt calificat, săvârșite în perioada iunie-august 2024. În urma descinderilor și cercetărilor, un bărbat de 19 ani din Buzău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar pentru alți doi minori, unul din Buzău, iar celălalt din Brăila, s-a dispus cercetarea lor în stare de libertate.
Tot miercuri, au avut loc alte percheziții domiciliare în localitatea buzoiană Zărnești, la persoane bănuite de furt de furaje. Polițiștii au stabilit că bănuiți erau doi bărbați de 36 de ani, din localitate. Din cercetări a reieșit că suspecții ar fi furat 24 de baloți de furaje de pe o proprietate privată.
Alte 3 percheziții domiciliare au mai avut loc miercuri la doi tineri de 22 și 23 de ani, din Ialomița, bănuiți de furt săvârșit în extravilanul localității buzoiene Glodeanu-Siliștea. Persoanele suspectate ar fi furat de acolo un cal și o vacă, profitând că acestea erau lăsate la păscut, nesupravegheate. Cei doi indivizi au fost prinși la timp, înainte să vândă ceea ce furaseră, iar prejudiciul a fost recuperat de către victimă.