Municipiul Râmnicu Sărat a fost premiat de Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală urbane. Premiul a fost acordat în cadrul unei festivități organizate la Palatul Parlamentului, la care a participat și primarul municipiului Râmnciu Sărat, Sorin Cîrjan, împreună cu echipa managerială a Grupului de Acțiune Locală ,,Sus Râmnicul,,. Evenimentul din București a evidențiat proiectele, dar și rezultatele concretizate prin mecanismul Dezvoltare Locală plasată în Responsabilitatea Comunității.
Premiul acordat municipiului Rm Sărat își găsește justificarea prin numeroasele investiții care se derulează acum în oraș. Este vorba despre asfaltarea a 20 de străzi și fundături, amenajarea de terenuri sintetice și parcuri, organizarea unor cursuri de calificare pentru persoanele defavorizate, dar și a programelor de tip “Școala după școală” și “A doua șansă”. Măsuri și investiții importante vizează și finanțarea a mai bine de 20 de planuri de afaceri cu suma de 25.000 Euro, construcția unui Centru socio – medical integrat, precum și construcția unui bloc de 40 de locuințe sociale.