SITUAȚIE DELICATĂ

Situație extrem de delicată pentru Primăria Buzău din cauza unei legi intrate în vigoare în luna august a acestui an. Potrivit actului normativ, spațiile comerciale care funcționează în blocuri și clădiri cu risc seismic I și II expertizate după 2008 sunt obligate să-și închidă activitatea. Aceasta în condițiile în care Primăria Buzău a obținut 122 milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru eficientizarea energetică și consolidarea seismică a 40 de blocuri șubrede din municipiu, unele dintre acestea având la parter spații comerciale.

Situația este cu atât mai delicată cu cât, la acest moment, s-a finalizat faza de licitație pentru proiectarea tehnică a celor 40 de blocuri cu bulină cuprinse în proiect.

Lucrările de eficientizare energetică și consolidare seismică a celor 40 de blocuri din municipiu trebuie finalizate până în 2026. În cazul în care acest termen nu este respectat, administrația locală va pierde finanțarea, situație în care Primăria Buzău va fi pusă, din nou, în încurcătură.

În acest context, Primăria Buzău este obligată să găsească cele mai bune soluții pentru a nu încălca legea.

Potrivit listei de pe site-ul Primăriei Buzău, în rândul clădirilor vulnerabile se încadrează majoritatea celor de pe strada Cuza Vodă, care au fost construite între 1880 și 1926. Această zonă abundă în spații comerciale aflate la parter și care, potrivit noii legi, ar trebui să dispară. La fel se întâmplă și în cazul blocurilor de pe strada Obor, construite în anul 1962, sau în cazul celor de pe Aleea Trandafirilor. Pe listă mai figurează clădiri de pe strada Independenței, Piața Teatrului, Parâng, Colonel Buzoianu, Griviței, Transilvaniei, Bulevardul Nicolae Bălcescu sau cartierele Micro XIV și Micro V.

Related posts